- Propunerea de calendar pentru înscrierea în învățământul primar, în anul școlar 2026 - 2027, a fost prezentată de Ministerul Educației și se află în consultare publică.
- Înscrierile vor începe, potrivit proiectului, la finalul lunii martie, însă o etapă pentru situațiile rămase nerezolvate este prevăzută inclusiv în luna septembrie.
Potrivit calendarului propus pentru înscrierea la clasa pregătitoare, în anul școlar 2026 - 2027, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare trebuie să publice, pe 12 martie, circumscripțiile valabile și numărul de locuri disponibile la clasa zero.
„Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2026 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în clasa pregătitoare.Copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2026 inclusiv pot fi înscriși în clasa pregătitoare în baza unei recomandări de înscriere în învățământul primar, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie inclusiv care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau cei ai copiilor cu un nivel de dezvoltare necorespunzător parcurgerii cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare”, au precizat oficialii Ministerului Educației.
Pentru copiii care frecventează grădinița și este nevoie de recomandarea amintită, aceasta va fi eliberată de unitatea de învățământ, în baza unei solicitări adresate de părinți. Pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate recomandarea se eliberează de către CJRAE/CMBRAE, în baza unei solicitări adresate de părinți în acest sens. Perioada propusă pentru depunerea solicitărilor/evaluare/eliberarea recomandărilor este 16-30 martie 2026.
Citiți și: Proiect privind structura anului școlar 2026 - 2027. Când încep cursurile și când vor fi programate vacanțele
În prima etapă a înscrierilor, cererile vor putea fi depuse în perioada 31 martie - 6 mai. Vor fi prelucrate, cu prioritate, cele pentru școlile de circumscripție, urmând ca pe 21 mai să fie afișate locurile rămase libere pentru etapa a doua, mai - iunie.
La începutul lunii septembrie vor fi câteva zile rezervate soluționării cererilor de înscriere pentru copiii care au împlinit 6 ani, dar nu au fost în nicio clasă pregătitoare, până la acel moment.
Forma finală a Calendarului va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit pe adresa de e-mail dedicată consultării publice pentru acest proiect și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS), precizează Ministerul Educației.
Calendarul propus pentru înscrierea la clasa pregătitoare în anul școlar 2026 - 2027 (LINK AICI)




Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană