- Criza de medici pentru Neurologie cu care se confruntă Spitalul Județean de Urgență Ploiești se prelungește, în condițiile în care niciun doctor nu a fost interesat de posturile scoase la concurs.
La începutul anului, SJU Ploiești a anunțat concursul pentru ocuparea a cinci posturi de medic în secția Neurologie. Termenul pentru depunerea dosarelor a expirat săptămâna trecută, însă nimeni nu a fost interesat să participe.
„Secţia Neurologie este cea mai afectată la nivelul spitalului nostru, deşi este un judeţ mare cu foarte mulţi medici neurologi.
Am încercat prin Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, am avut întâlniri cu medicii de pe secţiile de Cardiologie, Neurologie, au venit la întâlniri dar foarte puţini au considerat a fi utili în cadrul instituţiei noastre, foarte puţini au venit în întâmpinarea nevoilor noastre, din păcate.
Există un număr limitat de neurologi care asigură parţial gărzile. Din păcate, la anunţul recent de concurs, deşi si-au exprimat iniţial intenţia de a participa, nu s-au înscris, una din doamnele doctor și-a depus dosarul de înscriere şi în ultima zi şi l-a retras. Apoi, doi dintre medici au făcut cereri prin care ne solicită să plătim 450 lei/ oră pentru a continua activitatea. O să analizăm această propunere, deşi, ca primă părere personală pare un uşor santaj, nu ştiu cât de etic, moral şi deontologic poate fi susţinută, mai ales că există peste 90 % din colegi din celelalte specialităţi şi acestea foarte importante care sunt plătiţi normal şi care nu au ridicat astfel de pretenţii salariale”, a declarat managerul SJU Ploiești, dr. Sebastian Toma, pentru News.ro.
Citiți și: Spitalul Județean de Urgență Ploiești a scos la concurs cinci posturi de medic la secția Neurologie
„În cazurile de AVC noi avem câţiva medici cu care avem contractare şi care asigură, dar nu în totalitate. Am ajuns să acoperim la UPU până la orele 20.00 şi avem nişte acorduri de colaborare încheiate cu spitalele judeţene Târgovişte şi Buzău, cu care ne ajutăm frecvent, cazurile grave le trimitem către clinicile mari din Bucureşti cu care avem de asemenea contracte de asistenţă”, a completat acesta.
Situația de la Neurologie a devenit critică în luna decembrie, când ultimul medic rămas, șeful de secție, și-a dat demisia. Astăzi, 9 februarie, ar fi trebuit anunțat rezultatul final al selecției de dosare pentru ocuparea celor cinci posturi de medic de specialitate, în cadrul concursului organizat de SJU, însă, așa cum explică managerul Spitalului Județean, nu au existat candidați interesați de ofertă.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană