Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

CCR, judecatorii, amanare, reforma, pensiile magistratiulor, jalon, fonduri europene, PNRR,
Categorie: Actual

• Curtea Constituţională s-a reunit miercuri, pentru a lua o decizie în cazul legii referitoare la reforma pensiilor magistraţilor, contestată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
• Judecătorii CCR au amânat, pentru a cincea oară deliberările, stabilind un nou termen pentru 18 februarie. 

CCR a amânat, din nou, pronunţarea unei soluţii în cazul legii pensiilor magistraţilor. Opt din cei nouă judecători au optat pentru amânare.
Această amânare a fost decisă pentru ca judecătorii să poată analiza solicitarea făcută de președinta ÎCCJ, Lia Savonea, privind sesizarea Curții de Justiție a Uniniunii Europene, potrivit Profit.ro.

Bolojan, scrisoare către CCR - Consecințele amânării unor decizii privind pensiile magistraților

Premierul Ilie Bolojan a trimis către Curtea Constituțională o informare referitoare la consecințele amânării unor decizii privind pensiile magistraților, au declarat surse din cadrul CCR. Acesta informează că, pe baza informațiilor actuale, Comisia Europeană consideră neîndeplinit Jalonul 215, având ca efect pierderea de către România a sumei de 231 milioane de euro.

„Totuși, Comisia nu va transmite o scrisoare oficială de informare privind rezultatele evaluării înainte de data de 11 februarie 2026. De asemenea, Comisia va transmite aceste informații public doar după această dată, urmând să ia o decizie definitivă pe baza informațiilor transmise de către autoritățile române”, precizează prim-ministrul în scrisoare.

„Având în vedere existența pe rolul Curții Constituționale a României a Dosarului nr. 4848A/2025 privind soluționarea sesizării de neconstituționalitate formulate de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului la data de 2 decembrie 2025, vă aduc la cunoștință următoarele aspecte legate de îndeplinirea Jalonului nr. 215 - Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență”, transmite premierul Ilie Bolojan, într-o scrisoare adresată Siminei Tănăsescu, președinta Curții Constituționale a României.

Potrivit prim-ministrului, la data de 30 ianuarie 2026, în cadrul unei reuniuni formale a reprezentanților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și a reprezentanților Reform and Investment Task Force (SG REFORM) din cadrul Comisiei Europene, i-a fost adus la cunoștință ministrului Dragoș Pîslaru că, „pe baza informațiilor existente la acest moment, Comisia consideră neîndeplinit Jalonul nr. 215, având ca efect pierderea de către România a sumei de 231 milioane de euro”.

Acum, după a cincea amânare, România așteaptă o scrisoare oficială de la Comisia Europeană privind rezultatele evaluării și decizia de suspendare a fondurilor din PNRR din cauza nerespectării termenului limită de 28 noiembrie 2025 pentru noua lege a pensiilor magistraților.

Bolojan menționează că îi transmite președintei CCR aceste informații „în contextul necesității punerii în aplicare a dispozițiilor articolului 148, alineatul 4, din Constituția României, referitoare la rolul autorităților statului român în îndeplinirea obligațiilor asumate de România în raport cu Uniunea Europeană”.

Articolul 148, alineatul 4 din Constituția României invocat de premier se regăsește la capitolul ”Integrare Europeană” și prevede: ”Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2” Conform alineatului 2, la care face trimitere alineatul 4, ”ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, potrivit sursei citate.

CITEȘTE ȘI: România a pierdut 231 de milioane de euro din PNRR din cauza amânării CCR a deciziilor privind pensiile magistraților, anunță Dragoș Pîslaru

Back To Top