- Șeful statului a îndemnat la „echilibru” în interpretarea cifrelor publicate de Institutul Național de Statistică, date care indică recesiunea tehnică.
România a intrat în recesiune tehnică, după ce Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2025 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,9% comparativ cu trimestrul III 2025. Termenul este definit de o scădere a PIB-ului real ajustat sezonier pe parcursul a două trimestre consecutive, faţă de perioadele imediat anterioare.
Citiți și: Recesiunea tehnică, pe înțelesul tuturor. Cum este afectată o familie
„Vă invit să privim cu echilibru datele publicate azi de INS.
1. Economia a suferit o contracție de 2% pentru că s-a redus consumul. Pentru unii, reducerea consumului a venit din diminuarea puterii de cumpărare, pentru alții din prudența față de viitorul economic.
2. România reușește totuși să reducă un deficit bugetar masiv fără asistență externă, fără FMI și fără criza economică pe care a trăit-o în 2009–2010.
3. Nu e ceva ce descoperim acum. Economia României încetinește de patru ani, în ciuda unor deficite imense. Limitarea corupției, creșterea competitivității, corespondența între așteptările mediului privat și ce face politicul sunt lucruri pe care le avem de rezolvat de mult timp.
4. Avem motive de optimism. Avem o economie privată solidă. Programul SAFE a fost bine întocmit de guvern și va genera dezvoltare. Fondurile europene, și PNRR, și structurale, vor genera dezvoltare. Sunt ușoare progrese pe diminuarea evaziunii fiscale”, a transmis președintele Nicușor Dan, după datele publicate vineri.
Citiți și: Ilie Bolojan, reacție la datele care arată că România a intrat în recesiune tehnică: „Face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții”
Acesta consideră „evident” că „România are enorm de multe de reparat, în justiție, în economie, în educație, în sănătate”.
„Responsabilii politici să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci. Iar dumneavoastră, cetǎțenii, continuați să puneți, cu echilibru, presiune pe decidenții politici pentru rezolvarea acestor probleme.
Citiți și: Fitch Ratings a reconfirmat ratingul României la nivelul BBB-
Eu rămân implicat și alături de dumneavoastră în acest demers, susținând aceleași obiective și aceeași responsabilitate publică”, a încheiat Nicușor Dan.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană