Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, la un autoturism parcat pe strada Mihai Eminescu din comuna Blejoi.
  • Pompierii au intervenit prompt, iar flăcările au fost stinse fără a fi înregistrate victime.

Un autoturism parcat pe strada Mihai Eminescu din comuna Blejoi a fost cuprins de flăcări în cursul acestei după-amiezi, incendiul mobilizând de urgență forțele de intervenție. La fața locului au fost trimiși pompierii din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, care au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și cu un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor.

La sosirea echipajelor, autoturismul ardea generalizat, existând riscul ca focul să se propage la bunurile aflate în apropiere. Pompierii au intervenit rapid pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să limiteze extinderea flăcărilor și să evite producerea unor pagube suplimentare.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime. Intervenția s-a încheiat în condiții de siguranță, iar în urma verificărilor efectuate la final, pompierii au stabilit că focul ar fi fost provocat, cel mai probabil, de scântei mecanice produse în timpul unor lucrări, care au aprins vapori de benzină.

blejoi incendiu 2

Citește și Incendiu la marginea Ploieștiului, la o hală în care se prelucrau deșeuri de plastic

Back To Top