Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • O minoră de 15 ani a fost transportată la spital după ce ar fi fost agresată prin înțepare cu un obiect tăietor-înțepător, în Parcul „Nichita Stănescu” din Ploiești.
  • În urma cercetărilor, polițiștii au reținut pentru 24 de ore două persoane, o fată de 15 ani și un băiat de 16 ani.

Update - Cei doi adolescenți care și-au atacat cu briceagul o colegă minoră, în Parcul „Nichita Stănescu” din Ploiești, au fost plasați în arest la domiciliu

Incidentul a fost sesizat marți, prin intermediul SNUAU 112, chiar de către victima în vârstă de 15 ani, care a anunțat că a fost agresată prin înțepare cu un obiect tăietor-înțepător. La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Poliției municipiului Ploiești, precum și un echipaj medical al Serviciul de Ambulanță Județean Prahova. Minora rănită a fost transportată la o unitate medicală din municipiu pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

În urma verificărilor efectuate cu operativitate, polițiștii au stabilit că incidentul s-a produs în Parcul Nichita Stănescu, pe fondul unor neînțelegeri de natură personală, acțiunea fiind una premeditată.

Din cercetări a reieșit că, în timpul altercației, o altă minoră, tot în vârstă de 15 ani, ar fi agresat-o fizic pe victimă, iar ulterior ar fi folosit un obiect tăietor-înțepător, provocându-i leziuni.

De asemenea, în cauză este cercetat și un tânăr de 16 ani, sub aspectul complicității, acesta fiind suspectat că i-ar fi înmânat agresoarei un briceag și că ar fi asistat la actele de violență.

Polițiștii au procedat la identificarea și depistarea persoanelor implicate, la ridicarea mijloacelor materiale de probă și la dispunerea unei expertize medico-legale în cazul victimei. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în cazul agresoarei, stabilindu-se că aceasta avea discernământ la momentul comiterii faptei.

Pe baza probatoriului administrat, față de cei doi minori a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind ulterior prezentați unității de parchet competente.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Citește și Trei tineri au fost reținuți după ce au fost prinși tăind și sustrăgând arbori, în zona Cornu

Back To Top