- Polițiștii argeșeni au făcut publice noi detalii cu privire la cumplitul accident care a avut loc sâmbătă seară, pe o stradă din Pitești.
- Șoferul vinovat a a fost reținut pentru 24 de ore.
- În momentul impactului, se pare că acesta încerca să scape de polițiștii care-l urmăreau fiindcă refuzase să oprească la semnalul acestora.
Accidentul de aseară s-a soldat cu decesul unui bărbat de 68 de ani, șoferul celui de-al doilea autoturism implicat. De asemenea, Alte trei persoane - un copil de șase ani și două femei, de 43 și 65 de ani - au fost rănite și transportate de urgență la spital. Copilul și femeia de 43 de ani sunt în stare gravă.
Citiți și: Accident cu un mort și trei răniți, provocat de un șofer beat
Conducătorul auto care a provocat tragedia este un tânăr de 20 de ani, din Albota.
„Anterior producerii accidentului, polițiștii de ordine publică ai Secției 3 Poliție Pitești au observat autoturismul condus de tânărul de 20 de ani, din Albota, pe strada Nicolae Dobrin, astfel că au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, însă tânărul și-a continuat deplasarea, către strada Smeurei, unde a virat la stânga. Polițiștii au pornit de îndată în urmărirea autoturismului condus de tânăr, fiind depistat după producerea accidentului”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Argeș.
Polițiștii au mai precizat că șoferul a încercat să fugă de la locul accidentului, fiind prins de trei polițiști aflați în timpul liber, care au intervenit pentru a acorda sprijin victimelor.
Citiți și: Cum s-a produs accidentul de la ieșirea din Ploiești. O tânără care abia își luase permisul a murit
Verificările eau arătat că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat și era cunoscut cu abateri rutiere repetate, în special pentru depășirea vitezei legale, având permisul suspendat de mai multe ori începând din anul 2024.
„În urma testării cu alcooltestul a rezultat că șoferul de 20 de ani ar fi avut o alcoolemie de peste 0,80 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat să-i fie recoltate probe biologice”, se mai menționează în comunicatul Poliției Argeș.
Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu dreptul de a conduce suspendat, părăsirea locului accidentului, refuzul de recoltare a probelor biologice, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat, duminică, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto: stiripesurse.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană