- Guvernul a adoptat bugetul de stat, urmând ca acesta să fie trimis astăzi în Parlament, pentru dezbatere și aprobare.
- „Reducerea deficitului este o provocare, pentru că înseamnă că trebuie practic să ne reducem cheltuielile cu zeci de miliarde”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la finalul ședinței de Guvern de joi seară.
Premierul a subliniat că proiectul de buget a fost adoptat „într-o perioadă complicată, având în vedere turbulențele pe care le vedem pe piețele externe, atât din punct de vedere al dobânzilor, care sunt foarte volatile, dar și din punct de vedere al creșterii prețurilor la combustibili în general”.
„Ținând cont de aceste aspecte, am propus un buget echilibrat, care are câteva provocări. Una din cele mai importante provocări a fost să reducem deficitul bugetar și practic este primul pas important în care reintrăm în traiectoria pe care România și-a asumat-o acum 3-4 ani de zile pentru reducerea deficitului după derapajul pe care l-am avut în anii trecuți. Și, deci, reducerea deficitului este o provocare, pentru că înseamnă că trebuie practic să ne reducem cheltuielile cu zeci de miliarde, ceea ce nu este foarte ușor, dar forma în care este propus urmărește atingerea acestui obiectiv”, a transmis premierul. „În pachetul de reformă în administrație aveam o reducere care este prevăzută la 10% în administrația din România, atât în administrația centrală, cât și în cea locală, și va fi o provocare în perioada următoare să reducem aceste cheltuieli în așa fel încât, prin reducerea cheltuielilor de bază, prin redistribuirea de personal, prin reducerea de personal, acolo unde se constată că este supradimensionat, să ne reducem pe fond cheltuielile de funcționare ale statului în așa fel încât sumele care sunt eliberate prin aceste reduceri să fie direcționate către serviciile de bază, nu știu, educație, sănătate, de exemplu, sau către zona de investiții și să ne permită relansare în anii următori”, a completat acesta.
Șeful Guvernului a punctat și alte aspecte, cum ar fi necesitatea de a reduce deficitele în condițiile în care nu pot fi reduse bugetele de investiții, „pentru că acest an este un an de final de perioadă de absorbție”. „PNRR-ul se închide pentru toate țările europene la sfârșitul lunii august, practic, anul acesta, bugetele de investiții vor fi mai mari decât anul trecut, atât datorită componentelor care țin de PNRR, de peste 10 miliarde de euro, la care se adaugă cofinanțările noastre, dar și datorită celorlalte componente care țin de SAFE. Și acest proiect de investiții ține cont de proiectele pe care autoritățile locale le derulează, le asigură cofinanțări importante în așa fel încât proiectele din PNRR să poată fi finalizate, pentru a nu pierde bani și pentru a nu avea corecții care țin de nerespectarea acestor angajamente”, a explicat Bolojan.
În ceea ce privește relansarea economică, premierul spune că „acest buget, în modul în care este construit, având niște predicții care sunt moderate, atât din punct de vedere a creșterii economice, cât și din punct de vedere a reducerii ratei inflației, asigură un sistem în care avem predictibilitate în zona economică, iar prin pachetul de relansare care va intra treptat în vigoare, prin pachetul de simplificare administrativă, putem să creăm condiții pentru ca economia României să fie reașezată pe niște baze economice cât mai corecte, în așa fel încât în anii următori să putem să avem o creștere și să creăm condiții mai bune pentru români”.
Citiți și: Proiectul de buget a fost publicat: Deficit de peste 135 de miliarde de lei
„Cred că cel mai important element al bugetului de stat pe anul 2026 se referă la faptul că ne-am dorit de la bun început să fie un buget realist, un buget corect, un buget care să reflecte cu adevărat prioritățile, dar în același timp și posibilitățile pe care le are România în acest moment, în contextul în care ne aflăm astăzi. Acestea au fost principiile pe care am construit bugetul de stat pentru anul 2026 și le mulțumesc tuturor colegilor implicați de la toate ministerele pentru munca intensă pe care au desfășurat-o în ultimele două luni de zile pentru a se încadra în țintele, limitele pe care le-au primit și pentru a reuși să găsească buna măsură și un bun echilibru între prioritățile de la fiecare minister în parte”, a declarat, după ședința de Guvern, ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană