Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Poliția Locală Ploiești a desfășurat, luni dimineață, o amplă acțiune de control în trafic, vizând transportul de marfă și persoane.
  • În urma verificărilor, au fost aplicate zeci de sancțiuni, în valoare totală de peste 110.000 de lei.

Poliția Locală Ploiești, prin Serviciul Circulație pe Drumurile Publice, a desfășurat luni o serie de controale pentru verificarea respectării normelor de circulație și menținerea ordinii în traficul rutier din municipiu.

Acțiunea a vizat, în principal, respectarea legislației privind transportul de marfă cu autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, precum și transportul de persoane cu microbuze sau autobuze.

În cadrul controalelor, polițiștii locali au verificat 162 de conducători auto și au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 111.500 de lei.

Printre neregulile constatate se numără efectuarea transportului de marfă în zone restricționate fără autorizație sau vignetă, ori cu documente nevalabile, dar și transportul de persoane fără autorizație emisă de municipalitate, utilizarea unor terminale neaprobate, circulația pe alte trasee decât cele stabilite și oprirea în stații nepermise.

Controalele s-au desfășurat pe mai multe artere importante din Ploiești, printre care Bulevardul București, Democrației, Găgeni, Șoseaua Vestului, Ștrandului, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Depoului și în zona centrală.

Citește și Accident la Bucov. Doi bărbați au ajuns la spital

Back To Top