- Conducerea CNAIR este nemulțumită de evoluția lucrărilor pe lotul 3 al A0, cel de care depinde conexiunea dintre A3 București - Ploiești și A3 București - Constanța.
- Între timp, pe lotul 4 Pantelimon-Glina lucrările se apropie de final.
Pe lotul 3 al A0 Nord, progresul fizic a ajuns la 80%, dar „mobilizarea este încă scăzută în șantier”, reclamă directorul CNAIR, Cristian Pistol.
„Constructorul chinez (China Civil Engineering Construction Corporation) lucrează pe cei 8,5 km ai lotului cuprins între Afumați și Pantelimon cu doar 170 muncitori și 70 de utilaje. Activitatea se concentrează acum în special la terasamente, pasajele de la km 41+750 și de la km 47+540, sistemele de scurgere a apei pluviale (inclusiv podețe).
Însă, pentru a finaliza în această vară lucrările, constructorul chinez trebuie să se mobilizeze mult mai eficient și să crească ritmul de execuție.
Descărcarea circulației de pe lotul 4 (Pantelimon-Glina) se poate asigura doar după finalizarea lotului 3, care va face legătura și cu lotul 2 (Corbeanca – Afumați), pe care se circula deja de 2 ani.
Lotul construit de antreprenorul chinez este important și pentru că, în absența sa, nu se poate asigura o conexiune eficientă între A3 (sectorul București-Ploiești care asigură legătura cu A7), DN2 și A2 (București-Constanța) pe semi-inelul nordic al A0”, subliniază Cristian Pistol.
Lotul 3 al A0 Nord are o valoare de 397,99 milioane lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027.
Citiți și: Legătură nouă între A0 și Aeroportul Otopeni. Drumul va fi parcurs în 2 minute
Între timp, pe lotul 4, o investiție de 312,63 milioane lei (fără TVA), lucrările au ajuns la un stadiu de 95%.
„Constructorul român (Spedition UMB) este concentrat în special pe podul peste lacul Cernica unde lucrează la suprastructură. În paralel se mai lucrează la finalizarea trotuarelor, montarea parapetelor, completarea terasamentelor și la finalizarea rampelor pasajului de pe DJ301. Stadiul fizic pe cei 4,47 km ai acestui lot a ajuns la 95% iar în șantier lucrează acum 220 de muncitori și aproximativ 70 de utilaje, mobilizare suficientă pentru lucrările care au mai rămas de executat”, a mai precizat Cristian Pistol.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană