Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

ccr sesizare aur
Categorie: Actual
  • Sesizările depuse de Alianța pentru Unirea Românilor privind bugetul pe 2026 au fost discutate și respinse de judecătorii Curții Constituționale, în ședința de joi.

Sesizările depuse de AUR la CCR vizau Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale, adoptate în ședința comună a Parlamentului din 20 martie.

Curtea Constituţională a transmis, joi, după ședința în care a respins sesizările, că legea atacată a fost adoptată cu respectarea Constituţiei, iar modul în care a fost elaborat şi construit bugetul de statar ridica, de fapt, chestiuni de opţiune şi oportunitate legislativă. Judecătorii constituționali au adăugat că solicitarea avizului Consiliului Legislativ şi al Consiliului Economic şi Social reprezintă o cerinţă constituţională cu privire la forma iniţială a proiectului de lege, dar solicitarea unui nou aviz în cursul procedurii de adoptare a legii nu este o obligaţie constituţională, ci o posibilitate de care Parlamentul poate uza în funcţie de aprecierea sa.

Citiți și: AUR a atacat la CCR bugetul pe 2026. „Adoptat în grabă, fără transparență și fără consultare reală”

Cele două legi declarate astfel consituționale merg la Palatul Cotroceni, pentru a fi promulgate de președintele României.

 

Back To Top