- Noile reglementări referitoare la vaccinarea împotriva virusului care este principala cauză a cancerului de col uterin au intrat în vigoare anul trecut.
- Datorită acestora, accesul la acest tip de imunizare a fost extins, vaccinul fiind plătit integral de stat pentru anumite categorii de beneficiari.
„De anul trecut, au intrat în vigoare reglementări care au schimbat accesul la vaccinarea împotriva HPV, principala cauză a cancerului de col uterin, prin extinderea compensării integrale pentru fete și băieți între 11 și 26 de ani și introducerea compensării de 50% pentru femeile cu vârste între 27 și 45 de ani. Efectele acestei măsuri încep să se vadă: a crescut numărul de persoane vaccinate.
Rămânem însă sub media europeană, ceea ce arată că accesul trebuie dublat prin informare și încredere”, avertizează ministrul Sănătății Alexandru Robogete.
Citiți și: Lege promulgată: Vaccinare gratuită anti HPV şi testare gratuită periodică pentru cancerul de col uterin
Acesta a subliniat că, în paralel, România construiește, în premieră, strategia națională de screening și prevenție, „un cadru care aduce programele împreună, bazate pe date reale, nu pe estimări, cu rezultate care pot fi urmărite”.
Citiți și: Mamografii gratuite la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Investigațiile sunt făcute cu aparatură de ultimă generație
„Pentru cancerul de col uterin și cancerul de sân, dezvoltarea programelor de screening este deja în curs, în paralel cu finalizarea strategiei. În ultimii doi ani, am investit în infrastructura necesară pentru ca aceste programe să poată funcționa: 124 de mamografe la nivel național și peste 56 de spitale reabilitate și dotate pentru investigații de citologie.
Baza există. De aici începe diferența: felul în care aceste servicii ajung, în mod constant, la oameni”, consideră Rogobete.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană