Numeroşi comercianţi ploieşteni, dar şi persoane fizice s-au orientat deja către serele Serviciului de Gospodărire Urbană, aflat în subordinea municipalităţii, în vederea aprovizionării cu flori tăiate, pentru perioada 1-8 martie.
Oferta de flori tăiate a serelor Serviciului de Gospodările Urbană Ploieşti este bogată, dar şi ieftină, iar comenzi sunt destule. „Până acum, au fost vândute în jur de 16.000 de fire de frezie din serele SGU, iar restul, de aproximativ 4.000 de fire care vor mai înflori între timp, este deja comandat. O mare parte dintre acestea va fi utilizată în aranjamente florale şi buchete. Pentru această perioadă, au fost plantaţi 20.000 de bulbi", ne-a precizat Adela Frăţilă, purtător de cuvânt al SGU Ploieşti, într-un comunicat.
Preţul aranjamentelor florale variază în funcţie de florile folosite, de bogăţia buchetului, dar şi de caracteristicile plantei, valoarea lor fiind cuprinsă între 15 şi 100 de lei.
„Preţul firului de frezie a variat între 50 de bani şi 1,25 lei, în funcţie de caracteristicile plantei. Mai avem alstroemeria, la capitolul fire tăiate, însă abia recent început să înflorească, urmând ca florile să fie puse în vânzare probabil după data de 8 martie", ne-a mai specificat reprezentantul Serviciului.