Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

nicușor dan ziua europei guvern
Categorie: Actual
  • În mesajul transmis cu prilejul zilei de 9 Mai, șeful statului a subliniat importanța apartenenței României la Uniunea Europeană, dar a făcut referire și la actuala criză, respectiv la consultările din ultimele zile, cu partidele politice.

Președintele Nicușor Dan a subliniat că „Uniunea Europeană a însemnat, în primul rând, pace în Europa, și pacea aduce prosperitate, și pacea nu este de la sine înțeleasă, așa cum vedem în războiul care se desfășoară lângă noi”.

„Pentru România, 20 de ani de Uniune Europeană au însemnat modernizare și mai ales creșterea nivelului de trai. Salariul mediu a crescut de trei ori și a ajuns să fie 80% din media salariilor din Uniunea Europeană. E adevărat că, în România, diferența între salariile mari și salariile mici e mai mare decât în alte locuri din Europa. Este, de asemenea, adevărat că există o corupție care îi sfidează pe români și mai ales pe românii cu venituri mici.

Însă, dacă tragem linie, după 20 de ani, românii o duc mult mai bine decât o duceau acum 20 de ani.

Câteva cifre despre România în Uniunea Europeană. România, în acești 20 de ani, a plătit 36 de miliarde de euro și a încasat 110, deci o diferență de 74 de miliarde de euro venituri nete ale României în această perioadă. Din acestea, 45 de miliarde s-au dus în agricultură și în dezvoltarea satelor românești.

Avem 4.000 de kilometri de drumuri care au fost construite sau modernizate cu bani europeni.

Avem sute de milioane de euro care s-au dus pe simboluri identitare românești - biserici, mănăstiri, cetăți, castele, Sarmizegetusa, muzee, toate astea cu bani europeni.

Cred eu că, exact în acest moment, de Ziua Europei, trebuie să vorbim despre Europa altfel decât cu lozinci, să ieșim din logica în care, în loc de dezbatere, avem lozinci, pentru că, din păcate, Europa este un subiect care divizează societatea noastră și, în loc de dezbatere, cum am spus, avem lozinci”, a spus șeful statului.

Citiți și: 9 Mai, Ziua Europei. Ilie Bolojan: „Ani la rând, în România a supraviețuit un mecanism de putere cu rădăcini adânci în comunism. Astăzi, acest sistem reacționează pentru că reformele îi taie privilegiile și sursele de putere”

„Europa a făcut greșeli. Când a renunțat la nuclear, și și-a bazat energia pe gaz ieftin din Rusia, asta a fost o greșeală. Când și-a neglijat industria de apărare, asta a fost o greșeală. Când, în politica de mediu, evident, justificată, a fixat niște ținte mult prea ambițioase, și-a afectat industria grea, și asta a fost o greșeală. Când, pe mai multe subiecte, a acționat ideologic, a fost, de asemenea, o greșeală. Însă Europa este o construcție democratică, și toate lucrurile astea sunt prilej de dezbatere cu cărțile pe masă în interiorul instituțiilor europene. Și mie îmi pare rău că tipul acesta de dezbateri interioare foarte puternice sunt reflectate mult prea puțin în media din România.

Este, de asemenea, adevărat că România a fost de multe ori slabă în interiorul Uniunii Europene, în discuțiile care au avut loc acolo. România nu și-a apărat de multe ori în mod coerent obiectivele, pentru că, din nou e adevărat, pentru că e politică, nu este cenaclu, în interiorul Uniunii Europene, țările europene își promovează interesele naționale.

Suntem în momentul în care România e credibilă, știe să acționeze în cadrul Uniunii Europene, știe să facă alianțe pentru a-și susține politicile și știe să-și apere interesele așa cum alte țări din Uniune o fac. Deci să spunem că liderii românii se duc la liderii europeni ca să primească ordine de acolo, asta nu e altceva decât o lozincă care ne îndepărtează de dezbaterea reală, despre unde trebuie să fie România în Uniunea Europeană.

Europa și România au nevoie ca Uniunea Europeană să aibă un parteneriat corect, solid, echitabil cu Statele Unite, și România este un susținător al unui astfel de parteneriat”, a mai spus șeful statului.

În privința politicii externe, președintele României a reamintit că „aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este un obiectiv important al României, și vom continua să acționăm pentru ca Moldova să intre în Uniunea Europeană”.

Nicușor Dan: Guvernul care va veni va avea ca obiectiv ca, până în toamnă, să definească și să propună Parlamentului bugetul pe 2027

În finalul discursului, președintele României a prezentat concluziile primului set de întâlniri cu liderii partidelor pro-occidentale și reprezentanții minorităților naționale.

„Am văzut, cu ocazia asta, constrângerile pe care fiecare dintre partidele are și cu care vine la negocierea care începe.

Există, deci, niște scenarii pe care ne vom concentra mai departe, și discuțiile vor continua pe aceste scenarii.

Reafirm: România va avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil. Există acord pe politicile mari, OECD, SAFE, PNRR. Există acord pe traiectoria fiscală asumată a României, și, în sensul ăsta, Guvernul care va veni va avea ca obiectiv ca, până în toamnă, să definească și să propună Parlamentului bugetul pe 2027”, a transmis șeful statului.

Back To Top