Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Doi tineri, de 17 și 22 de ani, au fost reținuți de polițiști după un conflict izbucnit în apropierea unui supermarket din zona de sud a municipiului Ploiești.
  • Incidentul a necesitat intervenția rapidă a echipajelor de ordine publică.

Polițiștii din cadrul Secția nr. 4 Poliție Ploiești au intervenit, sâmbătă seară, în urma unui scandal izbucnit în apropierea unui supermarket din zona de sud a municipiului. Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, sesizarea a fost făcută în jurul orei 22:50 de către reprezentantul unității comerciale, care a anunțat că mai multe persoane manifestau un comportament agresiv ce afecta ordinea și siguranța publică. „La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție, care au intervenit pentru aplanarea conflictului și pentru dispunerea măsurilor legale ce se impuneau față de persoanele implicate”, au transmis polițiștii. Din primele verificări efectuate de oamenii legii a reieșit că scandalul a pornit de la un conflict verbal între doi tineri, unul în vârstă de 17 ani și celălalt de 22 de ani.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiști a rezultat faptul că între doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 22 de ani, a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat ulterior în acte de violență fizică”, au precizat reprezentanții IPJ Prahova.În urma incidentului, niciuna dintre persoanele implicate nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cei doi au fost imobilizați de polițiști și conduși la sediul unității de poliție pentru audieri și continuarea cercetărilor. „În baza probatoriului administrat în cauză, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, pe parcursul acestei zile, să fie prezentați unității de parchet competente, în vederea analizării oportunității dispunerii unei alte măsuri preventive”, au mai transmis polițiștii.

Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub coordonarea procurorului de caz.

Citește și Pieton lovit de mașină, luni dimineață, pe o stradă din nordul Ploieștiului. Bărbatul a ajuns la spital

Back To Top