Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Echipa de robotică BraveBots de la Colegiul Național Mihai Viteazul Ploiești organizează, pe 30 și 31 mai, cea de-a doua ediție a Robotics Summer Fest, eveniment dedicat tehnologiei, educației și experiențelor interactive.
  • Festivalul va avea loc la Sala Sporturilor Olimpia și va reuni elevi, părinți, profesori și pasionați de robotică din întreaga regiune.

Robotics Summer Fest 2.0 revine la Ploiești cu două zile pline de tehnologie, ateliere interactive și demonstrații de robotică, într-un eveniment organizat de echipa BraveBots de la Colegiul Național Mihai Viteazul Ploiești. Festivalul se va desfășura pe 30 și 31 mai 2026, la Sala Sporturilor Olimpia, chiar în weekendul premergător Zilei Copilului, și promite o experiență interactivă pentru toate vârstele. Potrivit organizatorilor, după succesul primei ediții, care a adunat peste 1.500 de participanți, evenimentul revine cu mai multe activități, demonstrații și invitați din domeniul tehnologiei și educației STEM.

Pe parcursul celor două zile, participanții vor putea lua parte la:

ateliere de construcție și programare a roboților;

activități de tip Line Follower;

sesiuni cu LEGO Spike Education;

proiecte dezvoltate cu Arduino;

demonstrații de robotică;

standuri interactive ale echipelor, facultăților și organizațiilor STEM;

activități recreative și provocări pentru copii și adolescenți.

În data de 30 mai va avea loc și o competiție oficială la care vor participa 10 echipe de robotică, într-un format inspirat de competițiile FIRST Tech Challenge.

Evenimentul include și un mini târg universitar dedicat elevilor din clasele a XI-a și a XII-a. La festival vor participa reprezentanți ai unor instituții precum:

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informațiilor;

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești;

Facultatea de Inginerie în Limbi Străine;

Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică;

reprezentanți ai ELI-NP.

Elevii vor putea afla informații despre admitere, programe de studiu, viața de student și oportunitățile profesionale din domeniile tehnice.

Printre invitații anunțați la Robotics Summer Fest 2.0 se numără:

Dan Cadar;

ROSPIN;

UPB Drive Solar;

Julia Boca;

Ștefan Dăscălescu;

Vladimir Ștefănescu;

Adina Israel-Roming.

Organizatorii spun că Robotics Summer Fest 2.0 își propune să fie mai mult decât un simplu eveniment despre roboți, oferind copiilor și adolescenților ocazia de a descoperi tehnologia într-un mod accesibil și interactiv.

Programul complet și informațiile actualizate despre eveniment vor fi publicate pe paginile de Instagram @robotics.summer.fest și @botsbrave.

Citește și Două evenimente internaționale dedicate tinerilor antreprenori, în Ploiești

Back To Top