• Anual, pe 27 mai, este celebrată Ziua Internațională a Medicinei de Urgență, ca semn de mulțumire adus tuturor profesioniștilor din sectorul medicinei de urgență, pentru efortul depus în activitatea lor.
• Cu această ocazie, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a transmis un mesaj împotriva violenţei faţă de cei care salvează vieţi.
Medicina de urgență reprezintă specialitatea a cărei preocupare constă în stabilizarea, diagnosticarea și managementul pacienților, ce prezintă aspecte acute și urgente ale bolilor și leziunilor, cu un spectru complet și nediferențiat al tulburărilor fizice și comportamentale.
Se consideră că medicina modernă de urgenţă a apărut la sfârşitul anilor 1700, odată cu organizarea de către Jean Dominique Larrey a unui sistem pentru a îi trata şi transporta pe soldaţii francezi răniţi. Larrey a dezvoltat o metodă de a trimite personal medical pregătit pe teren pentru a acorda îngrijiri medicale pentru soldaţii răniţi, inclusiv în timpul transportului către spitalul de campanie. Aceste măsuri au crescut şansele lor de supravieţuire şi au contribuit la succesul campaniilor lui Napoleon. Baronul Larrey a proiectat o trăsură specială, care avea personal medical, pentru a putea accesa toate zonele câmpului de bătaie. Această trăsură a devenit cunoscută drept ambulanţă volantă sau ambulanţă zburătoare. Baronul Larrey a dezvoltat toate principiile cheie ale medicinei de urgenţă folosite azi: 1. Accesul rapid la pacient al unui personal medical pregătit în domeniu. 2. Tratament şi stabilizare pe teren. 3. Transportul rapid înapoi, înspre facilitatea medicală, pe parcurs continuându-se oferirea de îngrijiri medicale.
Principiile dezvoltate de Baronul Larrey şi lecţiile învăţate în timpul Războiului Civil din Statele Unite ale Americii în legătură cu evacuarea soldaţilor răniţi de pe front au fost apoi folosite pentru formarea sistemului civil de medicină de urgenţă, la sfârsitul anilor 1800.
Unul dintre primele momente importante pentru dezvoltarea acestui sistem civil a fost apariţia primului serviciu de ambulanţă din SUA în 1865, în Cincinnati, în cadrul Spitalului General. În sistemul civil, ambulanţele erau organizate în cadrul spitalelor şi personalul care le gestiona era format din doctori. În unele regiuni, se foloseau telegraful şi telefonul pentru a fi apelată poliţia, care trimitea apoi ambulanţele unde era nevoie.
În timpul Primului Război Mondial, ambulanţele motorizate le-au înlocuit pe cele trase de cai.
După primul Război Mondial, a început să se schimbe şi dotarea ambulanţelor. Astfel, pe baza dovezilor colectate în război, au apărut, de exemplu, atelele pentru imobilizarea fracturilor de femur. Acestea scădeau comorbiditatea pacienţilor, femururile fiind stabilizate pe câmpul de luptă, nemai fiind apoi nevoie de amputare, în cele mai multe cazuri.
Comunicaţiile se îmbunătăţeau în aceeaşi perioadă. Multe ambulanţe au început să aibă aparate de emisie-recepţie, ceea ce a permis folosirea mai eficientă a resurselor. Dispecerii puteau trimite acum ambulanţele acolo unde era cel mai mult nevoie de ele. Uletrior, au început să apară şi ambulanţele aeriene, iar cu trecerea timpului lucrurile au evoluat din ce în ce mai mult.
Ziua Internațională a Medicinei de Urgență a fost stabilită de Societatea Europeană de Medicină de Urgență (EUSEM). Inițiativa a fost lansată oficial pe 27 mai 2018 pentru a atrage atenția asupra importanței sistemelor de urgență și pentru a celebra profesioniștii din domeniu la nivel mondial.
Alegerea datei de 27 mai marchează aniversarea actului de constituire a Societății Europene de Medicină de Urgență (EUSEM), semnat la Londra. Această zi este sprijinită și adoptată de numeroase asociații și comitete internaționale de profil.
Medicina de urgenţă este recunoscută din ce în ce mai mult drept o disciplină importantă, fiind acum parte din lista de specialităţi a Uniunii Europene. 15 ţări ale UE recunosc medicina de urgenţă drept o specialitate primară, altele drept o supra-specialitate. În acelaşi timp, Europa se îndreaptă cu paşi siguri spre o armonizare a formării, evaluării şi certificării medicilor care activează în serviciile de urgenţă. Aceste evoluţii vor consacra medicina de urgenţă drept o specialitate cu adevărat globală (scoalacdavila.ro).
Mesajul șefului DSU cu de Ziua Internațională a Medicinei de Urgență
Cei care lucrează în medicina de urgență știu ce înseamnă cu adevărat să intervii rapid, să rămâi lucid sub presiune, să te bazezi pe echipa de lângă tine și, de multe ori, să pui munca înaintea propriei vieți personale, afirmă șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, potrivit căruia violența verbală sau fizică împotriva salvatorilor nu are nicio scuză.
Mesajul său de Ziua Internațională a Medicinei de Urgență:
„Astăzi este Ziua Internațională a Medicinei de Urgență și vreau, înainte de toate, să le mulțumesc colegilor mei din România. Pentru tot ce fac, zi de zi, pentru oameni.
Cei care lucrează în medicina de urgență știu ce înseamnă cu adevărat: să intervii rapid, să rămâi lucid sub presiune, să te bazezi pe echipa de lângă tine și, de multe ori, să pui munca înaintea propriei vieți personale. În spatele fiecărei vieți salvate sunt oameni care muncesc sub o presiune pe care puțini și-o pot imagina, în condiții grele și, de cele mai multe ori, imprevizibile.
Tema de anul acesta a Zilei Internaționale a Medicinei de Urgență, vorbește despre ceva ce ne doare pe toți: nevoia unui mediu sigur de lucru și lupta împotriva violenței față de cei care salvează vieți. Agresiunile, verbale sau fizice, asupra personalului din urgențe au crescut peste tot în lume. Iar România nu face excepție.
Violența verbală sau fizică împotriva salvatorilor nu are nicio scuză. Indiferent că vorbim de medici, asistenți, pompieri-paramedici, ambulanțieri, dispeceri, personal auxiliar sau voluntari. Fiecare dintre ei merită să fie tratat cu respect și să fie protejat.
Nu e normal ca oamenii care își dedică timpul, energia și uneori își riscă propria siguranță pentru a-i ajuta pe alții să o facă cu teama că ar putea fi agresați. Protecția lor ar trebui să ne preocupe pe toți, nu doar pe cei din sistem. Pentru că respectul față de un salvator înseamnă, de fapt, respect pentru viață și pentru dreptul fiecăruia dintre noi de a primi ajutor atunci când are cea mai mare nevoie.
Nu e o problemă doar a noastră. Colegi din toată lumea trec prin aceleași lucruri, fie pe ambulanță, fie în unitațile de primiri urgențe. De aceea mă alătur celor din Societatea Europeană de Medicină de Urgență “EUSEM”și tuturor celor care, dincolo de granițe, cer același lucru simplu: un loc de muncă sigur pentru cei care salvează vieți.
Tuturor celor care aleg, în fiecare zi, să fie în prima linie, respect și recunoștință.
La mulți ani de Ziua Internațională a Medicinei de Urgență!”, a transmis Raed Arafat.
CITEȘTE ȘI: Update. Accident pe calea ferată, în zona rafinăriei Vega
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană