Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

PROTESTUL GREFIERILOR: Activitatea instanțelor este blocată. Răzvan Stănciulescu, decanul Baroului Prahova: „Modul de organizare este abuziv și generează haos”
Categorie: Actual
  • Instanțe puse în imposibilitatea de a mai judeca.
  • Suspendarea parțială a activității instanțelor și parchetelor, anunțată de Sindicatul Național al Grefei Judiciare „Dicasterial”, provoacă primele reacții critice din interiorul sistemului judiciar.
  • Decanul Baroului Prahova, avocatul Răzvan Stănciulescu, susține că revendicările grefierilor sunt legitime, însă consideră că modul în care a fost organizat protestul generează haos, afectează justițiabilii și riscă să compromită imaginea unei profesii esențiale pentru funcționarea justiției.
  • „Această formă de protest va atrage oprobiul cetǎţenilor şi al avocaţilor – adică tocmai al breslei pe care vrei să o ai alǎturi și de la care ceri sprijin într-un asemenea demers”, explică decanul Baroului Prahova

„Acțiunea generează haos”

Reporter: Domnule Stǎnciulescu, sunteţi decanul Baroului Prahova, grefierii au anunțat acțiuni radicale de protest. Care este poziția dumneavoastră, ca reprezentant al avocaților, față de aceste demersuri? 

Av. Stǎnciulescu: Ca avocat şi ca cetǎţean al unui stat democratic, susţin de fiecare dată protestul oricǎrei bresle care luptǎ pentru drepturile sale. Este o chestiune de principiu. Însă a fi de acord cu dreptul la protest nu înseamnǎ cǎ pot asista tăcut la o acțiune care generează haos și vulnerabilizează întregul sistem judiciar.

Reporter: Concret, la ce măsuri ne așteptăm în perioada următoare și ce impact credeți că vor avea ele asupra imaginii grefierilor în ochii opiniei publice?  

Av. Stǎnciulescu: Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare „Dicasterial a anunţat cǎ în perioada 2–5 iunie 2026, între orele 08:00 şi 12:00, activitatea în instanțe și parchete va fi suspendată parțial, iar programul de lucru cu publicul va fi redus la jumătate. Lǎsând la o parte chestiunile de legalitate, asupra cǎrora se vor pronunţa instituţiile abilitate, vreau sǎ trag un semnal de alarmă: aceastǎ modalitate de protest este o eroare tactică majoră, care va avea un efect profund negativ asupra percepţiei societǎţii faţă de profesia de grefier.

Reporter: Una dintre principalele reproșuri din sistem este lipsa de comunicare. Cum a gestionat sindicatului relația cu celelalte profesii juridice înainte de a lansa acest boicot? 

„Protest fără consultări sau notificări prealabile”

Av. Stǎnciulescu: În primul rând, decizia a fost luată de sindicat fără o consultare sau o notificare prealabilă a celorlalte bresle implicate direct în sistemul judiciar – judecătorii și avocații. Această lipsă de respect instituțional generează deja nemulţumiri profunde, în toate taberele.

Reporter: Din punct de vedere organizatoric, ce se va întâmpla efectiv în instanțe în acele intervale orare? Există o procedură clară și unitară? 

Av. Stǎnciulescu: Aceasta este problema principalǎ, organizatorii protestului nu au detaliat deloc cum se va desfăşura activitatea. Nu au menţionat în care jumǎtate din program se va lucra: în prima sau în a doua? Nu au stabilit în prealabil cu magistraţii ce se va întâmpla în sǎlile de judecatǎ cu dosarele care au termen în intervalul orar în care activitatea va fi suspendatǎ. Pusă în faţa faptului împlinit, fiecare instanţǎ din țară a fost obligată sǎ decidă pe cont propriu programul de lucru şi soarta dosarelor civile şi penale programate în această perioadă. Evident, s-a aplicat principiul „câte bordeie, atâtea obiceie”, iar rezultatul este o fragmentare totală la nivel național.

„Sute de procese vor fi amânate”

Reporter: Pentru cetățeanul de rând, cel care are un proces pe rol, ce înseamnă de fapt această suspendare parțială a activității? 

Av. Stǎnciulescu: Trebuie sǎ înţelegem cǎ amânarea unui dosar reprezintă o problemă uriașă în zilele noastre. Distanța între termene este deja extrem de mare, variind între 2 și 8 luni, în funcţie de cauzǎ şi instanţǎ. Sute de oameni vor fi trimiși acasă nemulțumiți, doar pentru a primi o nouă amânare de câteva luni.

Reporter: Cum reacționează corpul avocaților, având în vedere că programul dumneavoastră depinde direct de cel al instanțelor?

Av. Stǎnciulescu: Este evident cǎ toți avocaţii sunt revoltați de modul in care a fost organizat acest demers. Activitatea noastră se planifică în funcție de programările dosarelor făcute cu luni de zile înainte. Să dai peste cap acest calendar, fără un dialog prealabil cu Consiliul Superior al Magistraturii și cu Uniunea Națională a Barourilor din România, denotă o abordare puerilă. Modul în care s-a acționat, ignorând deranjul uriaș provocat, mă face să cred că grefierii au intrat într-o competiție nefastă cu magistraţii pentru titlul de cea mai detestatǎ profesie din România

„Această formă de protest va atrage oprobiul cetǎţenilor şi al avocaţilor”

Reporter: De ce credeți că grefierii au riscat această mișcare, deși au avut precedentul recent al magistraților, care nu a fost tocmai un succes de imagine? 

Av. Stǎnciulescu: Sincer, îmi vine greu sǎ cred cǎ dupǎ ce protestul recent al magistraţilor a avut rezultate negative – atât sub aspectul nerezolvării solicitărilor, cât şi al prăbușirii imaginii lor în societate –, sindicatul grefierilor a ales exact aceeași cale greșită pentru a-și impune revendicările, pe care altfel nu le contest. Această formă de protest va atrage oprobiul cetǎţenilor şi al avocaţilor – adică tocmai al breslei pe care vrei să o ai alǎturi și de la care ceri sprijin într-un asemenea demers.

Reporter: Există voci care spun că protestul era singura armă rămasă la dispoziție. Totuși, ce credeți că explică această atitudine atât de rigidă a conducerii sindicale în raport cu restul sistemului? 

Av. Stǎnciulescu: Poate că protestul era ultima soluţie rămasă, însă nu trebuia abordat din poziția de a te crede „buricul Pământului”, bătându-ți joc de toți ceilalți actori implicați: judecători, avocați și justițiabili. O posibilă explicaţie pentru această rigiditate este că Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare „Dicasterial” are acelaşi lider de 10 ani. Din păcate, cultura organizaţionalǎ de acolo pare să ignore argumentele democratice clare pentru care mandatele de conducere sunt, de obicei, limitate la maximum două termene, adică la 8 ani.

„Nu putem permite haosul în instanțe”

Reporter: Dincolo de nemulțumiri, care sunt riscurile majore pe care un astfel de blocaj le aduce la nivel social și politic, într-un context oricum complicat? 

Av. Stǎnciulescu: Baroul Prahova este alǎturi de grefieri şi le înțelege problemele, însǎ nu putem admite instalarea haosului în instanţe. În aceste timpuri tulburi, sistemul judiciar are nevoie de predicitibilitate, profesionalism şi siguranţǎ. Orice disfuncţionalitate de acest gen nu face decât să hrǎneascǎ huliganii politici şi sǎ pună în pericol Statul de drept. Nu putem fi de acord cu manifestǎrile care şubrezesc instituţiile justiției.

Reporter: Care ar fi, în opinia dumneavoastră, soluția pe termen lung pentru ca justițiabilii și avocații să nu mai fie blocați de astfel de crize? 

Av. Stǎnciulescu: Singurul lucru cert și de necontestat care va rezulta din această criză este că ea va demonstra, o dată în plus, urgența ca toate instituţiile sistemului judiciar, alături de forţele politice, sǎ adopte „Pactul pentru Justiţie” – demers esential pentru societatea noastrǎ, pus în dezbatere de Uniunea Naţionalǎ a Barourilor din România şi coordonat de Preşedintele UNBR, av. Traian Briciu.

În concluzie, în calitate de avocat şi de decan al Baroului Prahova, afirm cu claritate: înţeleg solicitǎrile grefierilor, dar resping ferm modalitatea abuzivă și dezorganizată în care sindicatul a ales să pună în aplicare acest protest. În acest caz, scopul nu scuzǎ mijloacele. Interviu realizat de Sebastian IGNAT

Back To Top