- Elena Udrea a ajuns la Mamaia, prima dată după finalizarea proiectelor de lărgire a plajelor de pe litoralul românesc, și s-a declarat revoltată de ce a văzut.
- Ca mulți alți turiști înaintea sa, fostul ministru a criticat lipsa amenajărilor de pe plaje, distanțele mari de parcurs până la apă și, în general, senzația de pustiu pe care începutul sezonului estival nu a reușit să o alunge.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Turismului și al Dezvoltării Elena Udrea critică modul în care a ajuns să arate Mamaia, odată cea mai căutată stațiune de pe litoralul românesc.
„Deși toată lumea m-a sfătuit să merg în Bulgaria dacă vreau să petrec câteva zile frumoase la soare cu Eva, la început de vacanță, eu am insistat să vin la Mamaia.
Ferească Dumnezeu! Ce ați făcut cu litoralul românesc? Ce ați făcut cu turismul? Este un dezastru!
Peste jumătate dintre locații sunt închise, iar multe sunt scoase la vânzare. Doar câteva plaje sunt amenajate, aflate la capătul unor cărări lungi de sute de metri croite până la mare prin dune nesfârșite de nisip, lăsate în voia pescărușilor, de parcă ar fi doar pentru ei, nu pentru oameni.
Când ajungi, în sfârșit, la ele și vrei să bei o apă, ți se spune că ministra Mediului a interzis beach barurile, așa că bei apă doar dacă ai adus de la supermarket. Dar dacă vrei să mergi la toaletă? Ministra Mediului a interzis și toaletele! Ți se recomandă să rezolvi problema în mare, dacă nu mai reziști până te întorci la hotel!
Ministrul Mediului? Ce caută Ministerul Mediului în problema turismului? Plaja nu este o rezervație naturală, pentru pescăruși, meduze și alge! Are nevoie să fie organizată și să ofere servicii turiștilor, pentru ca aceștia să vină, agenții economici să funcționeze eficient, iar turismul românesc să prospere. Unde este responsabilul pentru turism? Există așa ceva în guvernul lui Bolojan?
Nu este de ajuns că ați distrus tot în țara asta și că dați resursele țării pe nimic, străinilor? Acum nenorociți și turismul și îi obligați pe români să își petreacă vacanțele în străinătate?
Dacă trăia Ceaușescu, v-ar fi condamnat pe viață pentru nenorocirea adusă României!
Proprietarul plajei unde ne-am oprit ne spune că, de la anul, se va muta în Bulgaria dacă lucrurile vor rămâne așa. Încerc să-l încurajez să mai aibă puțină răbdare.
Poate, totuși, va exista cineva potent în politică să formeze un nou guvern și să-i trimită acasă pe acești incompetenți și trădători de țară!”, a scris fostul ministru.
Postarea publicată de Elena Udrea a atras, în câteva ore, mii de reacții, dar și comentarii fel de fel. În timp ce unii iau apărarea actualului Guvern, spunând că a făcut ordine pe litoral, alții critică noile reguli privind amenajările pe plajă.
Foto: Elena Udrea
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană