Finalul anului 2012 a însemnat, pentru Spitalul Municipal din Ploieşti, Schuller, aşa cum îl cunoaşte toată lumea, revitalizarea investiţiilor pentru dezvoltarea unităţii medicale. Totuşi, pentru îndeplinirea planului de conformare prevăzut odată cu încadrarea în gradul IV de clasificare, este nevoie de susţinerea autorităţilor locale.
Liftul de alimente
La finalul anului trecut, Spitalul Municipal Ploieşti a primit o serie de îmbunătăţiri care aşteptau de mai mulţi ani concretizarea. „Una dintre facilităţile pe care le-am realizat şi care conta la menţinerea clasificării a fost îmbunătăţirea circuitului alimentar în unitatea medicală, asta mai ales pentru că spitalul este unul pavilionar, iar mişcarea alimentelor trebuie să fie supusă unui circuit strict şi sigur. Astfel, cu fonduri proprii unităţii medicale, am instalat un lift pentru alimente, la secţia de Fizioterapie. Dotarea fusese fusese achiziţionată în urmă cu doi ani şi jumătate, dar a putut fi pusă în funcţiune abia în octombrie 2012", ne-a declarat dr. Carmen Dumitru, managerul unităţii medicale.
Reţea de gaze la Oncologie
Oricine intră în incinta Spitalului Municipal Ploieşti vede clădirea veche a secţiei de oncologie. „Clădire nereabilitată nu a avut niciodată încălzire centralizată, ci a funcţionat numai cu sobe. În fiecare dimineaţă, portarul era obligat să vină şi să facă focul în sobe, însă, păstrarea unei temperaturi constante în secţie era dificil de menţinut. În luna octombrie 2012, în clădire a fost finalizată instalarea reţelei de gaze şi apă curentă, astfel încât să îmbunătăţim condiţiile. De asemenea, lucrăm şi la proiectul pentru reabilitarea acestei incinte a unităţii medicale", ne-a mai spus dr. Carmen Dumitru. Reprezentanţii spitalului intenţionează să realizeze această lucrare cu fondurii proprii unităţii.
Plan de conformare pentru clasificare
O altă investiţie care va avea loc în acest an la Spitalul Municipal Schuller din Ploieşti este finalizarea reabilitării secţiei noi de oncologie, aflată în faţa sediului administrativ. „Pentru secţia de Oncologie a spitalului, a fost accesat un proiect cu Banca Mondială, în valoare de peste un milion de euro. Clădirea mare a Oncologiei, din curtea principală, a fost împărţită în două. Într-o parte stăteau pacienţii oncologici, fiind saloane cu paturi, iar cealaltă parte, unde funcţionase Neurologia care, în urmă cu mai mulţi ani, a fost transferată la Spitalul Judeţean, rămăsese liberă. Proiectul a fost început cu această parte de clădire, imobilul a fost consolidat, au fost aranjate secţiile de chirurgie, de ATI, saloane şi cabinete. După finalizarea şi modernizarea acestei părţi, pacienţii oncologici au fost mutaţi în această parte a imobilului, astfel încât să poată începe reabilitarea celei de-a doua jumătăţi a secţiei", ne-a explicat maagerul unităţii medicale.
Cum cofinanţarea nu era deloc mică, în anii anteriori nu a fost disponibile fonduri pentru finalizarea reabilitării acestei părţi de secţie, deşi însăşi Banca Mondială a plusat faţă de cât a alocat iniţial. Acum, reprezentanţii unităţii speră că anul acesta lucrurile se vor schimba. „Avem încredere în ajutorul Primăriei Municipiului Ploieşti şi în susţinerea din partea Consiliului Local pentru cuprinderea cel puţin a unei părţi din confinanţarea lucrării, în bugetul pentru acest an, ca să terminăm reabilitarea celei de-a doua jumătăţi a secţiei de Oncologie, din curtea principală a unităţii medicale. Este una dintre condiţiile principale de clasificare, condiţie pentru care trebuie să avem un răspuns în această lună", ne-a mai precizat dr. Dumitru. Estimarea de până acum arată că ar fi nevoie, pentru finalizarea lucrării, de aproximativ 2.500.000 lei (n.r. - 25 de miliarde de lei vechi).
Din momentul în care spitalul va primi finanţarea pentru reabilitare, secţia de Oncologie va deveni unul dintre cele mai moderne departamente de specialitate din această regiune a ţării.
Condiţii pentru acreditare
În cursul acestui an, Spitalul Municipal Ploieşti a început demersurile pentru acreditare, procedură realizată de CONAS la nivel naţional. Este un alt efort financiar pe care unitarea medical trebuie să îl realizeze, având în vedere că numai pentru un singur pat costul evaluării este de 240 de lei, iar spitalul are peste 240 de paturi. Consiţiile sunt şi ele diverse, iar reprezentanţii centrului trebuie să fie atenţi la toate amănuntele, de la afişarea zilnică şi îndosarierea listelor cu meniul, până la gradul de satisfacţie al pacienţilor, dar şi al personalului.