- ANM a emis, miercuri, două avertizări meteo, ambele valabile inclusiv în Prahova.
Informarea meteo de caniculă intră în vigoare la ora 12.00 și va fi valabilă, cel puțin potrivit datelor de la acest moment, până sâmbătă, inclusiv.
„În intervalul menționat, un val de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, iar disconfortul termic se va accentua în regiunile vestice, sudice, sud-estice și pe alocuri în centru, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.
Va fi caniculă, joi (16 iulie) și vineri (17 iulie) în Crișana, Banat și vestul Olteniei, iar sâmbătă (18 iulie) și în restul zonei de câmpie a Olteniei, precum și în vestul, centrul și sudul Munteniei. În aceste regiuni temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade.
În vestul și sudul țării nopțile vor deveni tropicale, iar temperaturile minime vor fi în general de 20...21 de grade”, precizează ANM.
Astăzi, însă, jduețul Prahova se află, până la ora 23.00, și sub cod galben de instabilitate atmosferică.
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h) și izolat vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp”, precizează ANM.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană