- Ministerul Sănătății a pregătit o nouă metodologie de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
- Proiectul a fost publicat în transparență decizională, iar noutățile ar putea intra în vigoare chiar din acest an.
- Propunerea este ca examenul să fie unic la nivel național, pentru mai multă transparență.
Ministerul Sănătății propune un examen cu subiecte unice la nivel național și reguli unitare de evaluare.
„A fost pus în transparență decizională proiectul de ordin care schimbă modul de organizare și modernizează examenul pentru obținerea titlului de specialist. Începând cu sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026, proba scrisă va avea subiecte unice la nivel național, pentru fiecare specialitate, indiferent de centrul universitar în care este susținut examenul. Prin această reformă, Ministerul Sănătății urmărește un sistem de evaluare mai transparent, predictibil și bazat pe excelență profesională”, anunță oficialii MS.
Noua metodologie de examen prevede comisie națională unică pentru elaborarea subiectelor, elaborarea securizată a subiectelor în ziua examenului și corectarea pe baza unui barem național unic.
Calendarul propus pentru sesiunea următoarea prevede ca înscrierea candidaților să se facă în intervalul 24 august - 7 septembrie, iar examenul să se desfășoare între 7 octombrie și 3 noiembrie.
Citiți și: Admitere la Extensia Ploiești a UMF „Carol Davila”: Locurile disponibile
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană