- Ziua de 22 iulie 2026 a intrat în istoria meteorologiei din România după ce, la 21 de stații ale Administrației Naționale de Meteorologie, au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi maxime măsurate vreodată în această dată.
- În Prahova, maximele au fost, miercuri, sub 19 grade Celsius, în timp ce valorile minime au fost cuprinse între 1 și 15 grade.
O masă de aer rece, de origine polară, a provocat o scădere bruscă a temperaturilor, fiind înregistrate valori maxime record, cu până la 10-15 grade Celsius sub mediile climatologice ale ultimei decade a lunii iulie, potrivit directorului ANM, Elena Mateescu.
Recordurile stabilite pe 22 iulie se referă la cele mai scăzute temperaturi maxime zilnice pentru această dată, adică la cele mai mici valori atinse de termometre în timpul zilei. Nu au fost doborâte recordurile privind cele mai mici temperaturi minime din întreaga lună iulie. La nivel național, minima absolută a lunii este de minus 8 grade Celsius și a fost măsurată pe Vârful Omu, la 6 iulie 1933, scrie Mediafax.
Citiți și: Ministerul Sănătății cere DSP-urilor să ia măsuri în zonele afectate de inundații, pentru protejarea populației
În Prahova, la Ploiești s-au înregistrat, miercuri, cel mult 18,7 grade Celsius, iar la Câmpina doar 17,6 grade. Au fost doar 11,8 grade la Sinaia, iar la Vf. Omu termometrele nu au indicat mai mult de 5,7 grade.
Minimele zilei de ieri au fost de 1,2 grade la Vf. Omu, 6,9 grade Celsius la Sinaia, 12,3 grade celsius la Câmpina și 15 grade la Ploiești.
Valorile record au fost înregistrate din cauza deplasării unei mase de aer foarte rece, de origine polară, peste România. Alternanța rapidă dintre aerul tropical și cel polar poate provoca diferențe de temperatură foarte mari de la o zi la alta, în special atunci când schimbarea masei de aer este însoțită de fronturi atmosferice, ploi și vânt.
Directorul ANM a explicat, pentru Mediafax, că probabilitatea ca temperaturile să depășească din nou 35 de grade va crește de la începutul săptămânii următoare, ceea ce ar putea aduce un nou val de caniculă.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană