- Un bărbat de 30 de ani din Prahova a fost reținut după ce ar fi furat o autoutilitară din comuna Berceni și ar fi condus-o fără permis, sub influența alcoolului.
- Acesta ar fi pierdut controlul asupra vehiculului și ar fi intrat cu autoutilitara în gardul unui imobil, apoi ar fi refuzat recoltarea probelor biologice.
Un bărbat de 30 de ani din județul Prahova a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției nr. 10 de Poliție Rurală Valea Călugărească, după o serie de fapte care au început cu furtul unei autoutilitare și s-au încheiat cu un accident rutier. Bărbatul este cercetat pentru furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Polițiștii au fost sesizați sâmbătă de un bărbat din comuna Berceni, care a reclamat că o persoană cunoscută i-ar fi sustras autoutilitara. Potrivit primelor cercetări, bărbatul de 30 de ani s-ar fi aflat în aceeași zi la domiciliul persoanei vătămate, unde ar fi ajutat-o la desfășurarea unor activități. Ulterior, profitând de neatenția membrilor familiei, acesta ar fi luat autoutilitara și ar fi plecat cu ea pe drumurile publice. Călătoria s-ar fi încheiat după ce bărbatul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil. După producerea evenimentului rutier, acesta ar fi părăsit locul accidentului.
În urma verificărilor, polițiștii au reușit să identifice persoana bănuită și au stabilit că aceasta nu figurează ca deținătoare a unui permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Deși polițiștii i-au explicat că are obligația de a se supune recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, acesta ar fi refuzat prelevarea. În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și dispunerea măsurilor legale care se impun.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană