Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

trafic blocat, accident, tir, Brasov,
Categorie: Actual

• Accident cu un tir care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, vineri dimineață, pe DN1 către Brașov.
• Traficul este blocat în apropierea localității Păulești.

UPDATE (11.45): Traficul a fost reluat în condiții normale, după accidentul de pe DN1, la Păulești, în care a fost implicat un tir, transmite IPJ Prahova. 

UPDATE: Potrivit ISU Prahova, autotrenul era încărcat cu legume. La fața locului a intervenit Detașamentul 1 Ploiești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD. În urma accidentului, un ocupant al autotrenului, conștient, a fost asistat medical. Inițial, sensul de mers Ploiești–Brașov a fost blocat. Ulterior, circulația rutieră s-a reluat pe câte o bandă pe fiecare sens de mers.

tir rasturnat 21 august 2

Știrea inițială

Vineri, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1, la kilometrul 67+650 de metri, pe sensul de mers către Brașov.

Primele verificări efectuate de polițiști confirmă că un ansamblu de vehicule (TIR) a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-a răsturnat pe partea carosabilă și a acroșat un autoturism.
În urma evenimentului rutier, au rezultat pagube materiale, traficul rutier în zonă este blocat pe sensul de mers către Brașov, pentru desfășurarea intervenției.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor aflați la fața locului.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 1 Ploiești – Brașov, în apropierea localității Păulești, județul Prahova, după ce un ansamblu rutier suferit o explozie la una din anvelope și s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului, a fost acroșat și un autoturism însă nu au rezultat persoane care să necesite îngrijiri medicale. Traficul rutier este blocat pe sensul de mers spre Brașov și se desfășoară îngreunat pe celălalt sens.

Se estimează reluarea circulației rutiere după ora 10:00.

CITEȘTE ȘI: Șofer din Cerașu, prins băut la volan în Drajna de Jos. Polițiștii i-au întocmit dosar penal

Back To Top