Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

sistemul tollro transportatori mărfuri
Categorie: Actual
  • Cu mai puțin de două săptămâni înainte de activarea sistemului TollRo pentru taxarea transportatorilor de mărfuri, reprezentanții CNAIR avertizează că acesta nu poate fi utilizat, iar utilizatorii drumurilor naționale nu vor putea achita tarifele, riscând astfel amenzi usturătoare.

„CNAIR a solicitat Guvernului și Ministerului Transporturilor prorogarea termenului TollRo până la 1 aprilie 2027. Fără o decizie a Parlamentului în următoarele 12 zile, transportul de marfă intră de la 1 octombrie într-un vid de aplicare. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis, pe data de 7 septembrie 2026, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu informarea Prim-Ministrului, o solicitare formală privind trei măsuri urgente:

  • prorogarea termenului de aplicare a TollRo și a rovinietei la 1 aprilie 2027,
  • corelarea corespunzătoare a termenului de interoperabilitate SETRE,
  • suplimentarea organigramei Companiei cu posturile necesare operării sistemului și instituirea furnizorului național de servicii de tarifare rutieră.

La 11 zile de la transmitere, CNAIR nu a primit niciun răspuns din partea MTI”, informează reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

CNAIR a mai cerut suplimentarea posturilor și la sfârșitul lunii martie, iar instituirea furnizorului național la începutul lunii aprilie 2026, dar reclamă că „au trecut aproape șase luni fără nicio soluționare”.

Potrivit oficialilor companiei, „sistemul livrat de prestator nu a intrat încă în etapa recepției calitative, care, potrivit contractului, nu poate începe decât după finalizarea testării și a pilotării”.

Citiți și: CNAIR lansează o aplicație pentru taxele de drum. TollRo este deocamdată în probe

„Miercuri, 16 septembrie, CNAIR a deschis pilotarea publică iar aplicația TollRo este disponibilă gratuit în App Store și Google Play. Ca atare, conducătorii auto și operatorii de transport o testează deja în condiții reale de trafic. Această etapă are ca scop evidențierea neconformităților pe care prestatorul are obligația contractuală să le remedieze. Pilotarea durează, potrivit contractului, minimum patru săptămâni. În acest context, chiar și în ipoteza ideală (fără nicio neconformitate care să impună remedieri și reluarea unui ciclu de testare, ipoteză pe care etapele parcurse până acum nu o susțin), etapa nu s-ar putea încheia înainte de jumătatea lunii octombrie.

În această situație, CNAIR nu va percepe un tarif obligatoriu printr-un sistem aflat în pilotare și își va valorifica integral drepturile contractuale față de prestator. Transportatorii sunt invitați să descarce aplicația și să transmită observațiile direct din aplicație sau prin portal.etoll.ro”, explică reprezentanții Companiei.

Aceștia au avertizat, pe aceeași cale, că „menținerea termenului de 1 octombrie fără modificarea legii ar însemna de fapt o obligație legală în vigoare, însoțită de sancțiuni, pentru care însă nu există instrumentul tehnic de plată”, iar „transportatorii ar fi expuși la amenzi pentru o obligație pe care nu o pot executa, bugetul nu ar încasa nimic, iar instanțele ar fi sesizate cu un volum foarte mare de contestații”.

„Prorogarea solicitată nu are ca scop evitarea aplicării tarifului de la 1 octombrie 2026, ci urmărește corelarea datei legale cu ziua în care legea ar poate fi respectată în mod real. Guvernul interimar nu poate emite ordonanțe, dar poate răspunde solicitării CNAIR. De asemenea, Executivul, poate aviza posturi și poate susține o inițiativă parlamentară.

Când mai rămân doar 24 de zile până la un termen legal și 11 dintre ele trec fără niciun un răspuns, tăcerea nu mai este prudență, ci o lipsă de decizie ale cărei consecințe sunt suportate de transportatori.

CNAIR a semnalat, a fundamentat și a propus soluția. Răspunderea pentru ceea ce se întâmplă de la 1 octombrie aparține însă celor care au avut documentele pe masă, dar le-au ignorat. Singura instituție care mai poate rezolva situația în timpul rămas este Parlamentul, prin procedură de urgență, așa cum a făcut-o în luna iunie, în doar două săptămâni.

Subliniem că indiferent de evoluția negocierilor pentru formarea Guvernului, această lege nu are o miză politică și ca atare considerăm că ar trebui tratată cu celeritate.

CNAIR face apel la parlamentarii responsabili și raționali să susțină prorogarea până la 1 aprilie 2027 a legii”, au mai spus reprezentanții CNAIR, anunțând că vor vor sprijini orice inițiativă în acest sens, indiferent de inițiator.

„Solicitarea patronatelor din transport privind pilotarea și acordarea unei perioade de conformare fără amenzi, merge în aceeași direcție. CNAIR poate pune la dispoziția Parlamentului, imediat, textul propunerii legislative”, se mai arată în comunicatul companiei.

Back To Top