- Un microbuz plin cu călători și o autobasculantă au intrat în coliziune, marți dimineață, pe DN7, în apropierea orașului Buftea.
- Două persoane au murit, iar 18 au fost rănite. Trei dintre victime sunt în stare gravă.
Groaznicul accident a avut loc pe DN7 București – Gulia, în apropierea orașului Buftea, județul Ilfov. În urma coliziunii, traficul a fost oprit complet pe drumul național.
„Toate persoanele au fost extrase din microbuz. La caz acţionează 13 SMURD, 2 autospeciale pentru victime multiple, 2 autospeciale de stingere, Detaşamentul Special de Salvatori", a precizat ISU Bucureşti-Ilfov.
Potrivit Poliției, ambele vehicule se deplasau pe DN7, pe sensul de mers dinspre Buftea către Chitila: „Din cercetările preliminare, a reieşit faptul că evenimentul rutier s-ar fi produs ca urmare a nepăstrării distanţei de siguranţă în mers de către conducătorul microbuzului faţă de ansamblul de vehicule care circula în aceeaşi direcţie de deplasare. În urma impactului, două persoane au decedat, iar alte trei persoane au suferit leziuni grave, fiind necesară intervenţia echipajelor de salvare pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate”.
La acest moment există o ipoteză potrivit căreia şoferul microbuzului s-ar fi uitat pe telefon şi nu a observat că s-a apropiat prea mult de vehiculul din faţa sa.
Potrivit reprezentanților ISU, în accident au fost implicate 20 de persoane. Două au decedat, iar 18 au fost rănite. Dintre acestea, două au fost preluate de echipajele de urgență intubate și inconştiente, iar alte 16 sunt conştiente. Răniții au fost transportați la spitale din București și din Capitală.
Citiți și: Accident cu troleibuz, luni seară, pe o stradă din Ploiești
Foto: WhatsApp - Info Trafic Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană