circulatie a0 nord
Categorie: Actual
  • Șoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina, începând de miercuri, 4 noiembrie.
  • În ultimele săptămâni au fost anunțate mai multe termene, dar ele nu au fost respectate, iar subiectul a fost transformat chiar într-o dispută politică, la momentul schimbării de guvern.

Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că de mâine se deschide circulația pe loturile 3 și 4 din A0 Nord. 

„Odată cu Lotul 3 se deschide circulația și pe Lotul 4 (Pantelimon-Glina) care a fost deja recepționat. Astfel, cei 13 km vor garanta continuitatea pe secțiunea nordică a Autostrăzii de Centură București și vor permite legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța)”, a precizat oficialul.

Citiți și: Loturile 3 și 4 de pe A0 Nord NU se deschid astăzi. CJ Ilfov dă ca termen sfârșitul anului, CNAIR anunță doar că mai sunt lucrări de executat

Autoritățile se așteaptă ca A0 preia o parte importantă din traficul de tranzit din zona Capitalei, reducând aglomerația pe arterele urbane și îmbunătățind conectivitatea dintre principalele autostrăzi din zonă.

Contractul pentru construcția Lotului 3 a costat 397,99 milioane de lei (fără TVA) și a fost finanțat prin Programul Transport 2021–2027.

Back To Top