Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

spitale publiceGuvernul a adoptat, miercuri, contractul cadru privind asistenţa medicală pentru asiguraţi în anii 2013 - 2014. De la 1 aprilie, în Sănătate, va fi introdusă coplata, spitalele vor primi finanţare în funcţie de gradul lor, medicina prespitalicească va fi stimulată prin fonduri mai consistente.

Contractul cadru pentru anii 2013-2014 aduce noutăţi de natură să „reformeze sistemul medical", după cum a afirmat ministrul de resort, „în primul rând prin finanţarea acţiunilor prioritare. Scopul este de a educa populaţia astfel încât spitalele să nu mai aibă cheltuieli nejustificate".

Finanţarea furnizorilor de servicii medicale prespitaliceşti

Potrivit contractului cadru pentru perioada 2013-2014 vor creşte:

- cu 10% finanţarea domeniului de medicină primară pentru a sprijini trierea pacienţilor
- cu 51% finanţarea medicinei de ambulatoriu
- cu 40,5% finanţarea centrelor multifuncţionale din teritoriu
- cu 64% finanţarea serviciilor de îngrijire la domiciliu

Medicii de familie nu vor mai fi nevoiţi să aibă liste de minim 1000 de pacienţi, limita minimă scăzând la 800 de asiguraţi pentru un medic, „astfel încât să existe calitate mai bună a serviciilor medicale, cât şi posibilitatea de acces la pacienţi şi la libera practică a medicilor fără pacienţi sau a celor tineri", a precizat ministrul Eugen Nicolăescu.

Coplata

Potrivit negocierilor cu FMI, coplata va avea o valoare „modică". Valoarea ei va fi stabilită în Consiliile de Administraţie ale spitalelor, între 5 şi 10 lei.
Coplata va fi achitată o singură dată la ieşirea din spital, indiferent cât timp stă internat pacientul.
Scutiţi de la coplată vor fi bolnavii cronici înscrişi în programele naţionale de sănătate, care au nevoie de internare de mai multe ori pe an, copiii sub 18 ani, gravidele, lăuzele, pensionarii cu venituri sub 740 de lei lunar, unele persoane cu handicap şi cazurile internate de urgenţă prin UPU.

Spitalele publice

Ministerul intenţionează, din acest an, blocarea acumulării arieratelor în conturile spitalelor. „Datoriile spitalelor din România, acumulate între 2009 şi 2012, sunt de 4,5 miliarde de lei, adică un milion de euro. Guvernul trebuie să plătească, în acest an, 3,5 miliarde de lei din aceste arierate, iar restul, în 2014. Pentru blocarea acestor arierate, pentru a împiedica acumularea altor datorii, pregătim un proiect prin care managerii care timp de trei luni consecutiv înregistrează datorii îşi pierd postul", a precizat ministrul Sănătăţii. Data de începere a acestui termen este 1 aprilie, iar managerii vor fi evaluaţi la 30 iunie.

Finanţarea spitalelor se face pe tarif de caz ponderat pe categorii de spitale. Inechităţile de finanţare de până acum au dus, potrivit ministrului, la acumularea de arierate. După noul contract cadru, de la 1 aprilie:

- spitalele strategice, inclusiv institutele oncologice, vor avea un tarif de 1800 de lei pe caz ponderat (faţă de 1444 de lei, până acum)
- spitalele de suport şi institutele clinice vor primi finanţare de 1600 de lei pe caz ponderat (de la 1444 de lei până în prezent)
- spitalele de categorii medii vor primi o finanţare de 1444 de lei pe caz ponderat
- spitalele orăşeneşti şi private vor suferi o scădere a tarifului, în funcţie de necesităţile concrete
- spitalele vor intra în programe de finanţare suplimentară pentru secţiile şi departamentele de Anestezie Terapie Intensivă (ATI)

Spitalele private

Eugen Nicolăescu a mai precizat, joi, în cadrul unei conferinţe, că „spitalele private care vor duce pacienţi la o unitate sanitară de stat pentru a repara ceea ce ei au stricat vor plăti".

Furnizorii privaţi de servicii medicale vor mai putea face contracte cu casele de asigurari de stat doar pentru cinci la sută din totalul paturilor dintr-un judeţ. „Dacă acest prag va fi depăşit, nu vor mai putea deconta bani de la buget. Cei care vor vrea sa beneficieze de serviciile lor, asiguraţi fiind, vor trebui să plătească integral procedurile", a spus ministrul Sănătăţii.

De asemenea, şi spitalele private vor fi obligate să aibă linii de gardă permanente.

Reorganizarea birocratică

Ministrul a mai precizat şi că urmăreşte scăderea birocraţiei din sistem, prin micşorarea numărului de documente care sunt solicitate furnizorilor de servicii medicale, fiind nevoie, în acest sens, de reorganizarea aparatului birocratic al sistemului.
Există o armată de oameni care taie frunză la câini şi cer şpagă şi atenţii, întregul sistem fiind mare consumator de resurse financiare", a relatat ministrul citat de Mediafax.
Eugen Nicolăescu a criticat activitatea caselor de sănătate care cer inutil unele acte doveditoare ale calităţii de asigurat, când legea „zice exact cine nu e asigurat".
Maldăre de hârtii li se cer şi spitalelor şi medicilor de familie care fac anual contractarea numai „pentru ca acei oameni care ocupă locuri acolo să justifice că au de lucru", a mai relatat ministrul.

Back To Top