Vineri după amiaza, în faţa Palatului Administrativ din Ploieşti, aproximativ 60 de persoane au participat la o manifestaţie în semn de solidaritate cu eleva Sabina Elena din Covasna, care a purtat o bentiţă tricoloră la şcoală, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, gest în urma căruia a primit ameninţări cu moartea.
Unii dintre participanţii la manifestaţie au susţinut că se află acolo şi în semn de protest faţă de comportamentul şi pretenţiile unor organizaţii maghiare care „au uitat că s-au născut în România”.La mitingul din centrul municipiului s-a cântat „Treceţi batalioane române Carpaţii” şi Imnul României, iar manifestanţii au venit cu steaguri şi bentiţe tricolore. „Noi ne aflăm aici pentru că am dorit să ne solidarizăm cu eleva care a primit ameninţări cu moartea din cauza purtării unei bentiţe tricolore. Sperăm ca astfel de gesturi din partea oricui să nu se mai repete în ţara noastră şi nici nu trebuie să permitem nimănui să ne calce în picioare. Nu facem parte din niciun partid, suntem simpli cetăţeni care au venit datorită apelurilor primite pe Facebook”, ne-a declarat Alexandru, un ploieştean prezent la manifestare.
![]() |
![]() |
![]() |


