La începutul anului şcolar 2012-2013, dintre cele 753 de locaţii ale unităţilor de învăţământ prahovene, 42 nu aveau autorizaţie sanitară de funcţionare. Nici după un semestru întreg, 24 dintre ele nu au reuşit să obţină avizul de la DSP, care să le ateste condiţiile igienice potrivite, în care copiii să poată învăţa.
În luna septembrie, 27 de grădiniţe cu program normal, trei grădiniţe cu program prelungit şi 12 şcoli generale nu deţineau autorizaţia sanitară de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică Prahova.
„Am avut, la începutul anului şcolar, patru unităţi de învăţământ fără autorizaţie din Bertea, câte trei din Lapoş, Păcureţi, Poseşti şi Tomşani, câte două din Comarnic, Floreşti, Măneciu, Măneşti, Ploieşti, Telega, Urlaşi şi Vărbilău şi câtea una din Apostolache, Băicoi, Brazi, Bătrâni, Boldeşti Grădiştea, Câmpina, Drăgăneşti, Drajna, Podenii Noi şi Starchiojd", ne-a exemplificat Aurel Graur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.
Motivele pentru care unele dintre aceste instituţii de învăţământ nu au putut obţine avizul Direcţiei sunt diverse. „Unele unităţi nu au obţinut autorizaţia pentru că funcţionează în clădiri care nu au avut iniţial destinaţia de spaţii pentru învăţământ. Sunt foste sedii de CAP-uri sau de primării, apartamente la parterul blocurilor sau case. Unele dintre grădiniţe nu au spaţii de joacă exterioare pentru copii, altele nu au garduri. Numeroase alte instituţii nu beneficiază de instalaţii proprii pentru apă potabilă şi canalizare, sălile în care învaţă copiii sunt subdimensionate, prea mici pentru numărul de copii înscrişi. Inspectorii DSP au mai descoperit grădiniţe în care copiii învaţă în două schimburi, ceea ce este contrat normelor, iar un exemplu în acest sens a fost Grădiniţa nr. 38 din Ploieşti", ne-a mai spus Aurel Graur.
La toate acestea, se adaugă mobilierul vechi, parţial degradat şi neadaptat copiilor, grupurile sanitare exterioare, neigienice, fie din lemn, fie ecologice.
În urma verificărilor, 24 dintre cele 42 de unităţi de învăţământ au fost autorizate, în timp ce alte 18 au intrat într-un program de monitorizare cu termene de conformare. Problemele, însă, au continuat.
În prezent, în Prahova funcţionează, potrivit datelor de la DSP Prahova, 24 de instituţii de învăţământ fără niciun fel de autorizaţie sanitară, dintre care 12 grădiniţe cu program normal, patru grădiniţe cu program prelungit, patru şcoli primare şi patru şcoli gimnaziale.