Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat, în acest weekend, că, în două-trei săptămâni, va fi publicată spre dezbatere publică o nouă formă a legii malpraxisului.
Pentru conceperea noii forme a legii malpraxisului sunt consultaţi reprezentanţi ai Colegiului Medicilor, avocaţi, membri ai comisiei de supraveghere a asigurărilor şi reprezentanţi ai asigurărilor, deoarece legea malpraxisului trebuie să ajungă să rezolve o problemă, adică despăgubirea victimei.
„În momentul în care se întâmplă un malpraxis, procesul trebuie să meargă mai departe, ca şi victima să primească despăgubire. Dacă se rezolvă acest lucru şi punem, să zicem, soluţionarea să fie direct cu cei de la asigurări, s-ar putea să rezolvăm foarte multe din nemulţumirile populaţiei în aceste situaţii", a spus dr. Arafat, citat de Agerpres.
Dezbaterile şi negocierile cu reprezentanţii asigurărilor vor mai dura două sau trei săptămâni, motiv pentru care abia după aceste discuţii Ministerul Sănătăţii va oferi o formă a legii pe care să o pună în dezbatere publică, mai relatează sursa citată.