Categorie: Actual

politia-echipaj-autoÎn perioada minvacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor de Paşti, întreg efectivul de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova va desfăşura activităţi specifice în vederea asigurării unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Peste 600 de poliţişti vor fi angrenaţi zilnic în activităţile organizate cu acest prilej. În perioada premergătoare acestor sărbători şi pe timpul acestora, vor avea loc manifestări religioase şi culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement, care impun adaptarea corespunzătoare a activităţilor specifice desfăşurate de structurile I.J.P. Prahova.

În acest sens, se are în vedere dispunerea şi modul de acţiune al dispozitivelor mixte de ordine şi siguranţă publică (poliţişti şi jandarmi) în zona lăcaşelor de cult şi în alte zone de interes operativ, precum şi adoptarea celor mai eficiente măsuri, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative, cu precădere pe timpul desfăşurării slujbelor religioase. Misiunile încredinţate în această perioadă presupun asigurarea unui climat corespunzător în apropierea a aproximativ 400 de lăcaşe de cult.

 Vor fi amplificate relaţiile de colaborare şi cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti, urmărindu-se asigurarea unui răspuns prompt la nevoile de siguranţă ale cetăţenilor şi o intervenţie rapidă şi eficientă atunci când situaţia impune sau atunci când este sesizat un eveniment antisocial prin intermediul apelului unic de urgenţă „112”.

 Totodată se va asigura prezenţa activă a agenţilor de poliţie rutieră, la orele de vârf, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei în zonele aglomerate şi pe principalele căi de comunicaţie spre staţiunile turistice montane.

Echipajele rutiere vor fi prezente pe toate drumurile care tranzitează județul nostru, aparatele radar urmând a fi amplasate și a acționa ”în cascadă” .

Scopul acestor activități îl constituie asigurarea unor deplasări sigure a turiștilor către și dinspre locurile de agrement în care vor petrece această minivacanță.

 

Back To Top