Categorie: Actual

suplimente alimentareAproximativ o tonă de suplimente alimentare şi produse naturiste şi 40.000 de kilograme de materii prime folosite în procesul de producţie a unor medicamente homeopate şi suplimente alimentare au fost confiscate, la finalul săptămânii trecute, în Ploieşti.

În trei imobile din municipiu, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, însoţiţi de inspectorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Prahova, ai Gărzii Financiare şi luptători S.A.S. au descoperit producerea şi comercializarea de medicamente homeopate şi suplimente alimentare, în spaţii improvizate şi în condiţii necorespunzătoare. Au fost percheziţionate o locuinţă, o secţie de producţie şi un magazin de desfacere în care reprezentanţii societăţii comerciale produceau medicamentele în condiţii igienico-sanitare deplorabile, pe care le vindeau la preţuri extrem de mici în municipiu. Nici pentru materia primă, nici pentru produsele finite, producătorii nu au putut prezenta documentele de provenienţă, evidenţă şi de fabricaţie.

Drept urmare, toate produsele şi materia primă au fost confiscate, au fost prelevate probe pentru analize de laborator, producţia a închisă pentru 6 luni, iar administratorii societăţii amendaţi cu 80.000 de lei. Însă, pentru aceştia, s-a dispus şi începerea cercetării pentru infracţiunile de evaziune fiscală, înşelăciune şi falsificare de alimente sau alte produse.
Surse apropiate anchetei au precizat, pentru max-media.ro, că este vorba despre produsele MEDICER BIOS.

Back To Top