Categorie: Actual

remus pricopieMinistrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, recent, în cadrul unei dezbateri organizate de către Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, că directorii şcolilor nu vor mai fi numiţi politic, ci vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de conducere în unităţile şcolare.

Aceste funcţii urmează să fie ocupate, gradual, prin organizarea de concursuri, a explicat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care a adăugat că politizarea este, din punctul său de vedere, boala cea mai gravă a sistemului, înainte de finanţare.

„Ca ministru, o combat. În primele zile din luna ianuarie, vedeam că sunt schimbaţi directori de şcoli şi m-am întrebat de ce. Am cerut să-mi explice motivul educaţional pentru care sunt schimbaţi şi, din acel moment, nu s-au mai schimbat directori. Acest semnal trebuie trimis până la nivel de şcoală. Vom face concursuri pentru ocuparea posturilor de directori, dar nu cred că e fezabil să facem acest lucru până în noiembrie, pentru că, altfel, ne-am ocupa numai de de asta. Trebuie să facem acest lucru gradual, cred că într-un interval de un an, un an şi jumătate", a explicat ministrul, citat de realitatea.net.

Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, a precizat, cu acelaşi prilej, că, din 2008, nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea posturilor de inspectori, directori şi directori adjuncţi.

„Majoritatea persoanelor cu răspundere managerială din sistemul de educaţie sunt numite în prezent cu delegaţie. Consiliile de administraţie funcţionează ilegal, unele conform Legii 84/1995 - abrogată, altele sunt constituite conform Legii 1/2010 - fără metodologie de funcţionare aprobată de MEN", a mai spus liderul sindical.

Back To Top