Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

MARVIN12 START TRASEE 30  55kmAflat la a treia ediţie, MARATONUL VINULUI este un concurs de ciclism montan, organizat de către Primăria Oraşului Urlaţi şi Fundaţia Quintus, cu scopul de a încuraja mişcarea în aer liber şi cu finalitate caritabilă. Evenimentul va avea loc DUMINCĂ, 9 IUNIE, în „oraşul dintre vii". Datorită interesului mare al participanţilor, organizatorii au fost nevoiţi să suplimenteze numărul de locuri pentru participarea la concurs.

MARATONUL VINULUI a devenit, după numai trei ani, un eveniment care atrage siute de turişti din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate. Promovând mişcarea, sportul în aer liber şi mai ales ciclismul montan, MARATONUL VINULUI a devenit evenimentul verii pe Valea Cricovului, pentru care oraşul Urlaţi este gazdă.

„Ne aşteptăm la o atmosferă deosebită, pentru că interesul oamenilor a fost enorm. Am suplimentat numărul de locuri pentru participarea la concursuri, până la 600, iar pe traseul destinat familiilor şi copiilor, ne aşteptăm la peste 150 de participanţi, mulţi urmând să fie copii din Urlaţi şi din împrejurimi, care se vor înscrie chiar în dimineaţa evenimentului", ne-a declarat Samuel Onn, reprezentant al Fundaţiei Quintus, organizator al MARATONULUI VINULUI.

Traseul pe care vor avea loc concursurile şi plimbările pe două roţi porneşte din faţa Primăriei Urlaţi şi traversează dealurile şi podgoriile la nord-est de oraş, pe drum de ţară, fiind, în acelaşi timp, o provocare fizică şi tehnică, dar şi ocazia de a descoperi locuri de o frumuseţe rară.

MARVIN12 Trasee 30  55kmTRASEELE MARATONULUI VINULUI

MARATONUL VINULUI constă din două trasee competiţionale şi un traseu accesibil de 10 km, fără taxă de înscriere, pentru copii şi familii.

Primul traseu este unul competiţional, are o lungime de 30 de kilometri şi se află la o diferenţă de nivel de 650 metri, fiind destinat cicliştilor de nivel începător-mediu.

Cel de-al doilea traseu destinat competiţiei are o lungime de 50 de kilometri, aflându-se la o diferenţă de nivel de 1.200 metri, fiind destinat cicliştilor de nivel avansat.

Cu diferenţe de nivel de 650 de metri şi respectiv 1200 de metri, cele două trasee de competiiţie se despart la o distanţă de 8 km de la start, pentru a se întâlni, din nou, după 20 de km. În timp ce concurenţii de la tura scurtă urmăresc drumul printre viile de lângă Ceptura, Valea Seman şi Valea Nucetului înapoi spre Uraţi, cei de la cursa de 50 de km continuă în direcţia Ţărculeşti şi apoi Rotari, pe o buclă solicitantă cu urcări dificile şi coborâri spectaculoase.

harta MARVINCel de-al treilea este Traseul Family, fiind destinat evenimentului dedicat familiilor care vin cu cei mici la MARATONUL VINULUI. Pe traseul necompetitiv pot intra părinţii şi copiii, dar şi oricine doreşte să facă o plimbare relaxantă cu bicicleta prin împrejurimile încântătoare ale oraşului Urlaţi. Nu este un concurs, parcurgerea rutei nu va fi cronometrată şi nu se percepe taxă de participare. Traseul Family are o lungime de aproximativ 10 kilometri şi va fi pe drumuri asfaltate în mare parte, dar şi pietruite sau acoperite cu pământ. Ruta a fost aleasă pentru traficul redus sau inexistent, cu urcări şi coborâri uşoare.

Participanţii la acest eveniment vor fi conduşi de ghizi din rândul organizatorilor care vor pedala în fruntea plutonului. De asemenea, în spatele plutonului, vor fi alţi ghizi care se vor asigura că nimeni nu rămâne în urmă.

DUPĂ SOSIRE, până la festivitatea de premiere a participanţilor din cursele competitive de 30 şi 50 de km, atmosfera va fi întreţinută de clovni, muzică antrenantă şi activităţi distractive pentru copii şi adulţi.

Ca şi în anii precedenţi, MARATONUL VINULUI beneficiază de ajutorul Primăriei Urlaţi şi al autorităţilor locale, precum şi de sprijinul P&G Urlaţi, sponsorul principal al concursului, căruia i s-au alăturat, în acest an, numeroşi parteneri locali.

MARATONUL VINULUI are şi scop caritabil. Anul acesta, beneficiarii profitului obţinut în urma evenimentului va fi donat Fundaţiei Bucuria Ajutorului şi Casei Rozei, ambele organizaţii umanitare din Urlaţi.

Back To Top