Prima sesiune a BACALAUREATULUI 2013 va începe LUNI, 10 IUNIE, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Faţă de anul trecut, examenul va avea anumite modificări stabilite de către Ministerul Educaţiei în urmă cu numai două săptămâni.
Prima schimbare va fi remarcată chiar de la prima probă scrisă, la Limba şi literatura română: subiectele vor fi concepute ţinând cont de filiera absolvită de către elevi. Astfel, candidaţii care au terminat clase cu profil uman sau pedagogic vor avea de rezolvat subiecte mai solicitante decât cei de la real sau tehnologic, pe motiv că, în funcţie de profil, numărul orelor de română este diferit.
Tot la Limba şi literatura română, subiectul al doilea, care viza argumentarea unui text, a fost exclus pe motiv că mulţi elevi nu înţelegeau cerinţa.
Şi în acest an, toate probele vor fi supravegheate video, iar candidaţii care sunt prinşi cu „surse de inspiraţie" asupra lor vor fi eliminaţi din examen, urmând să mai aibă o şansă de a promova BACALAUREATUL abia peste două sesiuni. Camerele de supraveghere sunt obligatorii şi în sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în sălile în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise.
Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice, la solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene ori din proprie iniţiativă.
Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit. Olimpicii naţionali şi internaţionali pot echivala proba scrisă la examen la disciplina la care au obţinut premiul, cu nota maximă.
Probele promovate în sesiunile anterioare sunt recunoscute.
Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la examenul de BACALAUREAT numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă stabilite de Ministerul Educaţiei, prin Centrul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor.
Candidaţii proveniţi din învăţământul particular autorizat să funcţioneze provizoriu se înscriu la centrul de examen desemnat de comisia de bacalaureat judeţeană.
Calendar BACALAUREAT 2013
Sesiunea iunie-iulie 2013
27 – 31 mai 2013 - Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
31 mai 2013 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
10 - 12 iunie 2013 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
12 - 14 iunie 2013 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
17 – 21 iunie 2013 - Evaluarea competenţelor digitale – proba D
25 - 28 iunie 2013 - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
1 iulie 2013 - Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă
2 iulie 2013 - Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
3 iulie 2013 - Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
5 iulie 2013 - Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
8 iulie 2013 - Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)
8 iulie 2013 - Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
9 -11 iulie 2013 - Rezolvarea contestaţiilor
12 iulie 2013 - Afişarea rezultatelor finale
Sesiunea august-septembrie 2013
15 – 19 iulie 2013 - Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
19-20 august 2013 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
19-21 august 2013 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
20 -21 august 2013 - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
22 - 23 august 2013 - Evaluarea competenţelor digitale – proba D
26 august 2013 - Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
27 august 2013 - Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
28 august 2013 - Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
30 august 2013 - Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
2 septembrie 2013 - Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
3-4 septembrie 2013 - Rezolvarea contestaţiilor
5 septembrie 2013 - Afişarea rezultatelor finale