Înălţarea Domnului sau Ispasul, aşa cum mai este numită în popor, este marcată anual, la 40 de zile de la Paşte, de fiecare dată în ziua de joi a săptămânii. Înălţarea Domnului reprezintă ultimul eveniment din viaţa pământească a lui Iisus Hristos, ziua fiind dedicată şi sărbătorii Eroilor în Biserica Ortodoxă Română.
Despre Înălţarea Domnului se spune că Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenta lor, s-a Înălţat la cer. În acel moment, Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt.
De Înălţarea Domnului se spune: „Hristos s-a înălţat!". De asemenea, în bisericile ortodoxe sunt realizate slujbe de pomenire a eroilor căzuţi în războaie.
Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Ispas
În tradiţia românească, sărbătoarea îmbină credinţa creştină cu practicile străvechi, sacrul cu magicul, legenda cu realitatea.
De Ispas, femeile cu rude care au decedat în anul respectiv trebuie să dea de pomană celor săraci băutură, azime şi ceapă verde. În unele zone, se împarte chiar lapte dulce fiert cu pasat. Se spune că de Înălţarea Domnului sufletele celor morţi se înalţă la cer şi au nevoie de merinde pentru a putea străbate acest drum. Bucatele pregătite pentru această zi sunt la fel de îmbietoare ca şi cele de Paşti. În Muntenia, se vopesc ouă roşii care se împart pentru sufletul celor dragi, iar în alte zone există încă tradiţia ca cel care primeşte să întoarca gestul, la rândul său, dăruind mănunchiuri de mături.
Despre cei care mor în ziua de Ispas se spune că ajung direct în ceruri care rămân deschise între Paşti şi Înălţare.
După miturile româneşti, Ispas este numele bărbatului care, ascuns pe după nişte pietre, a privit Înălţarea Domnului mut de uimire. Pentru că Ispas era bucuros şi vesel, sărbătoarea Ispasului este una a voioşiei şi a bucuriei.
Astăzi nu se fac treburi gospodăreşti, nu se coase, nu se spală, nu se lucrează în casă, altfel există riscul de primejdie sau accidente, lovituri sau grindină. Nu se dă cu împrumut sare şi foc din casă, în caz contrar urmând pagube şi cearyă în gospodărie. În casa respectivă nu se aprinde nici foc, altfel gospodăria va vui tot restul anului.
De Înălţare nu se seamănă pământul, iar unele plante capătă puteri magice.
Astfel, leuşteanul este vindecător, iar vitele se bat cu această plantă pentru a deveni grase şi sănătoase. În unele zone, leuşteanul este aşezat la ferestre pentru a proteja casa de trăznete şi fulgere, pentru a aduce spor în gopodărie şi a ţine la distanţă răul şi gângăniile.
În alte zone, creştinii se încing cu frunze de nuc la brâu, simbolizând limbile de foc ca manifestare a Duhului Sfânt, care l-au înconjurat pe Iisus când s-a înlăţat la ceruri. Frunzele de nuc capătă, astfel, proprietăţi benefice, aducând sănătate, tămăduire şi linişte pentru cel care le poartă de Înălţare.
Tinerii care nu şi-au găsit alesul şi doresc să se căsătorească culeg frunze de alun din pădure, despre care se spune că aduc norocul şi fericirea în dragoste.
Ispasul mai este cunoscut si sub numele de Paştele Cailor. Numai în această zi, timp de un ceas, caii au dezlegare de la Maica Domnului pentru a mânca până se satură.
