Ministerul Sănătăţii a lansat proiectul de lege a malpraxisului, prin care astfel de cazuri trebuie rezolvate obligatoriu pe cale amiabilă. VEZI CE ALTE SCHIMBăRI MAI PREVEDE PROIECTUL.
Proiectul aduce mai multe schimbări în favoarea pacientului. Astfel:
- Bolnavii vor fi despăgubiţi în maxim 6 luni de la sesizarea intervenţiei greşite, dacă se confirmă vina medicală.
- Cazurile de malpraxis trebuie rezolvate obligatoriu pe cale amiabilă.
- Pacientul nu va fi nevoit să plătească absolut deloc pentru rezolvarea cazului de malpraxis.
- Pacientul va avea acces la documentele lui medicale pe toată durata procedurii de rezolvare a cazului de malpraxis.
- Şi pacienţii care nu sunt asiguraţi la sistemul public de Sănătate vor putea fi despăgubiţi.
Procedura prin care vor fi rezolvate cazurile de malpraxis este următoarea:
- Pacientul care se consideră victima unui caz de malpraxis trebuie să adreseze o cerere de despăgubire către spitalul sau unitatea medicală în care a fost prejudiciat.
- În termen de 15 zile de la primirea cererii de despăgubire de la pacientul vătămat, spitalul va face un dosar medical al pacientului, pe care îl va trimite societăţii/societăţilor de asigurare cu care are contract de asigurare de malpraxis spitalul şi medicul acuzat.
- Societatea de asigurări la care va ajunge dosarul posibilului caz de malpraxis va alege de comun acord cu pacientul vătămat şi cu medicul un expert care va decide dacă pacientul a fost, într-adevăr, victima unui malpraxis.
- Acest expert este un medic cu experienţă în specialitatea medicală relevantă pentru cazul investigat.
- Expertul va fi ales dintr-o listă stabilită de Ministerul Sănătăţii prin consultarea asociaţiilor profesionale de specialitate (Colegiile medicilor, medicilor dentişti şi farmaciştilor precum Ordinul asistenţilor medicali din România).
- Dacă experţii au demonstrat că e vorba de malpraxis, în termen de 15 zile de la această decizie, societatea de asigurări este obligată să comunice pacientului şi medicului acuzat de malpraxis oferta de acoperire a prejudiciului. Societatea de asigurări trebuie să obţină în prealabil şi acordul personalului medical şi/sau al spitalului în care s-a produs malpraxis-ul.
- Pacientul, medicul şi societatea de asigurări vor avea cel mult 30 de zile să negocieze suma despăgubirii, de la momentul în care li s-a comunicat oferta de acoperire a prejudiciului produs de malpraxis.
- Societatea de asigurări este obligată să-i achite pacientului valoarea prejudiciului în maximum 30 de zile de la data încheierii tranzacţiei între părţi.
Până în prezent, cele mai multe cazuri de malpraxis au avut ca urmare despăgubiri decise de instanţe cu titlu de daune morale faţă de pacienţi, stabilite la sume foarte diferite, care depăşesc posibilitatea de plată a medicilor, a spitalelor sau clinicilor implicate în astfel de procese, ori chiar a autorităţilor locale în subordinea cărora se află unităţile medicale respective.
Cele mai multe cazuri de malpraxis au fost cauzate de neglijenţă, imprudenţă, nerespectarea protocoalelor terapeutice sau chiar pregătirea insuficientă a medicului care a efectuat procedurile respective.
Până acum, cazuri de malpraxis au fost judecat şi peste 10 ani. Doar câteva cazuri de malpraxis au fost confirmate până acum în instanţele din România. Medicul Naum Ciomu, medicul Traian Ursu şi medicul Mihail Stoica se numără printre cei care au primit sentinţa definitivă pentru vătămare corporală din culpă, potrivit economica.ro.