Categorie: Actual

canicula augustAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de caniculă, valabilă pentru zilele de marţi, 13 august şi miercuri, 14 august. Fenomenele vizate sunt caniculă şi disconfort termic.

Potrivit ANM, MARŢI, 13 august şi MIERCURI, 14 august, vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, iar în Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea şi sudul Moldovei local va fi caniculă.
Indicele temperatura-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic.
În aceste regiuni, marţi 13 august, se vor înregistra frecvent temperaturi în jurul valorii de 35 de grade, iar miercuri 14 august, în Lunca Dunării, se vor atinge 37 de grade.

Marţi, 13 august, în zona de munte a judeţului Vrancea se vor semnala cantităţi de precipitaţii ce vor atinge şi depăşi 25 l/mp, izolat grindină şi descărcări electrice.

Back To Top