Peste 5.000 de jandarmi şi 2.000 de pompieri din toată ţara se vor afla la datorie de Sfântă Maria, pentru supravegherea bisericilor şi a mănăstirilor în care vor avea loc manifestări religioase joi, 15 august.
JANDARMI
Cei peste 5.000 de jandarmi vor asigura ordinea şi siguranţa celor care de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului vor participa la manifestările religioase organizate la biserici şi mănăstiri din întreaga ţară.
De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi de sărbătoarea Sfintei Maria şi în zonele de agrement unde vor fi organizate manifestări culturale şi artistice, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru identificarea cerşetorilor şi a hoţilor din buzunare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
POMPIERI
În acelaşi timp, peste 2.000 de pompieri vor participa la misiuni de supraveghere a lăcaşurilor de cult, pentru a preveni eventualele incendii care s-ar putea produce în timpul manifestărilor religioase organizate de sărbătoarea Sfintei Maria.
POLIŢIŞTI
Şi Poliţia de Frontieră Română a suplimentat cu peste 170 numărul poliţiştilor, pentru a evita aglomerările la graniţă şi pentru realizarea unui control fluent.
Poliţiştii de frontieră îşi vor intensifica misiunile în perioada 15-18 august, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, precum şi pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe litoral, în Delta Dunării şi în alte zone turistice, a precizat MAI citat de realitatea.net.
În minivacanţa de Sfântă Maria, peste 11.000 de poliţişti de la structurile de ordine publică se vor afla în preajma bisericilor şi pe străzile staţiunilor care, în această perioadă, vor fi luate cu asalt de către turişti.
Pentru prevenirea faptelor antisociale, zilnic vor acţiona aproape 5.000 de patrule, aproximativ 1.777 dintre acestea fiind auto şi 3.058 pedestre, anunţă Poliţia Română.
Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea furturilor, a vagabondajului, cerşetoriei şi a comerţului ilegal.
Traficul pe drumurile naţionale va fi monitorizat atât de poliţiştii de la rutieră, cât şi cu sprijinul elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie. Aeronavele Ministerului Afacerilor Interne vor monitoriza traficul rutier atât în cursul după-amiezei de miercuri, cât şi pe parcursul zilei de joi. De asemenea, traficul rutier va fi supravegheat cu sprijinul elicopterelor MAI şi duminică 18 august.
Poliţiştii de la transporturi vor patrula, în medie, pe 400 de trenuri de călători, în special pe rutele către staţiunile montane şi litoral, în 332 de staţii şi triaje de cale ferată, precum şi în 15 aerogări internaţionale şi naţionale, pentru a preveni tâlhăriile, furturile de şi din bagaje şi buzunare. De asemenea, poliţiştii vor fi prezenţi pe 86 de trenuri de marfă, pe durata deplasării acestora.
În 15 august, când se sărbătoreşte Ziua Marinei Române, poliţiştii de la transporturi vor fi prezenţi în toate porturile şi oraşele de la Dunăre şi Marea Neagă. Aceştia vor acţiona cu navele din dotare pe Dunăre şi pe Canal Dunăre - Marea Neagră, pentru a asigura buna desfăşurare a manifestărilor, precum şi pentru siguranţa cetăţenilor.
Dintre cei peste 11.000 de poliţişti care vor fi în misiuni, peste 7.300 sunt de la structurile de ordine publică, 1.730 de la rutieră, 790 de la investigaţii criminale, peste 600 de la Poliţia Transporturi, peste 270 de la investigarea fraudelor, 87 de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, restul fiind de la alte formaţiuni, a precizat Poliţia Română.