Un proiect de lege, depus la Parlament, prevede reducerea vârstei de pensionare a femeilor cu doi ani, pentru fiecare copil născut. Iniţiativa legislativă aparţine deputatului […]
Actual
Dosarul „Zambaccian”. Soţii Năstase din nou în faţa instanţei. Martor denunţător: „Am întocmit facturi în fals. Nu am avut curajul să refuz, de frică”
Fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa s-au prezentat, luni, la Curtea Supremă unde are loc un nou termen al recursului în dosarul „Zambaccian”. În […]
Atmosferă magnifică la întâmpinarea Alteţelor Regale în Ploieşti. GALERIE FOTO
Sute de ploieşteni i-au salutat cu urale, imnul naţional şi imnul regal, pe moştenitorii tronului care au ajuns cu trenul regal, pentru 15 minute, şi […]
PLOIEŞTI: TÂRGUL DE CRĂCIUN este deschis până la sfârşitul anului
Primăria municipiului Ploieşti organizează, până pe 29 decembrie 2013, Târgul de Crăciun, în zona pietonală din centrul civic. Peste 25 de căsuţe găzduiesc deja comercianţi […]
Adrian Strâmbeanu: „Imaginea prezentată aduce mari deservicii spitalului şi personalului medical. Spitalul Judeţean nu este Spitalul groazei”
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a emis, astăzi, un nou comunicat de presă în care explică detaliat situaţia financiară şi de achiziţii a instituţiei […]
APEL: Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România cere majorarea indemnizaţiei pentru copiii care s-au născut cu dizabilităţi
În cadrul unui apel public, adresat Preşedinţiei, Camerei Deputaţilor şi Senatului României, dar şi Ministerelor Finanţelor şi Muncii, reprezentanţii Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu […]
ŞEDINŢĂ DE CONSILIU JUDEŢEAN: Consilierii au doar două proiecte pe ordinea de zi
Luni, 2 decembrie 2013, ora 15.00, la Sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ, are loc sedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Prahova. VEZI CE […]
IMUNIZARE ANTIGRIPALĂ DE SEZON: 21.000 de doze de vaccin vor fi distribuite în Prahova
A început distribuirea dozelor de vaccin antigripal în Prahova. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, cabinetele vor primi 10% din numărul de vaccinuri solicitat. La […]
ZIUA NAŢIONALĂ: Fasole, cârnaţi şi parada militarilor
De Ziua Naţională a României, în toate oraşele din ţară au fost organizate parade militare, iar publicul a primit fasole cu cârnaţi şi vin fiert. […]
Adrian Strâmbeanu: „În 2013 spitalul a cumpărat 21.400 de bisturie potrivite pentru orice operaţie. În spital au fost operaţi în jur de 14.000 de pacienţi. Am acoperit toate necesităţile. Mă întreb de ce s-a declanşat acest subiect?”
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă a trimis un comunicat de presă care schimbă toate datele scandalului declanşat de chirurgul Dan Oprea. Strâmbeanu dezvăluie că Spitalul […]
