După ce au fost la un pas de război, când armata turcă a doborât un bombardier rusesc, cele două state colaborează acum contra Statului Islamic.
Avioane de luptă aparținând Rusiei și Turciei au efectuat joi lovituri aeriene împotriva unor ținte ale grupării Statul Islamic lângă orașul sirian al-Bab, a anunțat agenția de presă Interfax citând Ministerul rus al Apărării, informează Reuters.
"Ca urmare a acestei operațiuni comune, avioanele rusești au distrus trei centre de comandă și de comunicații, precum și mai multe bastioane ale militanților", a adăugat Interfax citând ministerul rus.