Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri internaționale

londra atacDouă incidente au avut loc miercuri după-amiază în capitala Marii Britanii. Două persoane au fost împușcate, iar alte cel puțin zece au fost rănite de o mașină pe podul Westminster din apropierea parlamentului. Poliția britanică tratează evenimentul drept un atac terorist, până la descoperirea altor probe.

Un reporter de la cotidianul The Guardian relatează că două dintre persoanele rănite au decedat. El spune că o persoană a fost transportată cu o ambulanță, iar o alta este acoperită cu o pătură, la fața locului. „Pare că sunt morți", spune Peter Walker. Nu se știe încă dacă e vorba despre polițiști, trecători sau presupuși atacatori.
Niciun terorist nu a reușit să intre în Parlamentul britanic. Două persoane suspecte au fost reținute pe podul Westminster, a anunțat poliția, potrivit The Guardian.
Televiziunea SkyNews anunță, citând martorii, că cele două incidente au legătură între ele. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care a călcat mai multe persoane pe podul Westminster și-a continuat apoi cursa și s-a izbit într-una din porțile de la Parlament. Aici ar fi ieșit cu cuțitul și ar fi încercat să forțeze intrarea în Parlament, unde a fost împușcat de polițiști, nu înainte de a-l răni unul dintre ei.
Forțele de securitate britanice au anunțat că motivul atacului nu este deocamdată cunoscut.

Back To Top