Donald Trump, preşedintele SUA, a anunţat joi seară decizia privind retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, confirmând astfel informaţiile apărute în presa americană și respectând, de altfel, o promisiune pe care o făcuse în campania electorală. "Acordul de la Paris este foarte nedrept faţă de Statele Unite", a declarat Donald Trump, denunţând faptul că alte ţări, precum India şi China, ar beneficia de condiţii mai bune în virtutea tratatului climatic. "Prin acordul de la Paris s-ar transfera locuri de muncă în afara Statelor Unite, alte ţări obţinând avantaje financiare în competiţia cu America", a argumentat Donald Trump. Liderul de la Casa Albă susţine că retragerea din Acordul de la Paris este "în interesul economic" al Statelor Unite, subliniind că Administraţia sa va continua să aplice politici ecologice, scrie Mediafax.
Trump s-a arătat dispus la negociere, considerând că prevederile Acordului sunt prea blânde pentru China și India. Nu la fel de dornici de a se așeza la masa tratativelor sunt, însă, liderii europeni. "Acordul climatic este un element central în cooperarea ţărilor noastre, pentru combaterea eficientă şi în timp util a schimbărilor climatice. Acordul este ireversibil şi credem cu fermitate că nu poate fi renegociat", au subliniat Angela Merkel, Emmanuel Macron şi Paolo Gentiloni, dând asigurări că vor implementa prevederile tratatului şi că vor intensifica eforturile pentru ajutarea ţărilor sărace.
Donald Trump "nu înţelege bine" termenii Acordului Paris, a acuzat joi şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, explicând că Statele Unite nu se pot retrage brusc din Tratatul climatic. "Europa are obligaţia să spună: lucrurile nu sunt în acest fel. Americanii pur şi simplu nu se pot retrage din Acordul climatic. Domnul Trump crede asta pentru că nu cunoaşte detaliile", a declarat Jean-Claude Juncker. "Am încercat să îi explicăm domnului Trump la summitul G7 de la Taormina în propoziţii clare. Se pare că încercarea noastră a eşuat, dar legea este lege şi trebuie respectată. Nu orice lege şi nu orice acord internaţional este ştire falsă, trebuie respectată", a spus Juncker, potrivit Mediafax. Președintele CE a subliniat că un stat poate ieşi din Acordul de la Paris abia în "trei-patru ani".
Categorie: Știri internaționale
Donald Trump a anunţat RETRAGEREA Statelor Unite din Acordul climatic. Reacția celor mai mari lideri ai lumii
- Scris de Cristina Marinescu