Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri internaționale

Austria a implementat, de la 1 ianuarie, măsura adoptată la finalul anului trecut, privind reducerea alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai muncitorilor străini. Decizia a stârnit reacții critice din mai multe state, inclusiv din România. De altfel, românii se numără printre cei mai afectați, pentru că ajustarea nivelului alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai lucrătorilor din Austria se face în funcție de costul mediu al vieții din țara de rezidență a copilului.

Ministerul Afacerilor Externe și Guvernul României au anunțat, sâmbătă, printr-o informare transmisă de MAE, că "au luat notă cu îngrijorare de intrarea în vigoare, în Austria, la 1 ianuarie 2019, a legislației privind ajustarea nivelului alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai lucrătorilor din acest stat membru în funcție de costul mediu al vieții din țara de rezidență a copilului. Trebuie precizat că domeniul de aplicare al noii legi îl reprezintă alocațiile și deducerile fiscale pentru copiii nerezidenți ai persoanelor care lucrează în Austria, măsura neafectând copiii care locuiesc în acest stat. Considerăm că o astfel de decizie contravine principiilor care se află la baza proiectului european și legislației Uniunii, prin crearea unei situații de discriminare în ceea ce privește cetățenii altor state membre, inclusiv români, care plătesc contribuții în Austria. Statul român susține ferm exercitarea libertății fundamentale de circulație în cadrul Uniunii Europene și accesul egal al lucrătorilor europeni la beneficiile sociale corelative muncii prestate. Cetățenii români care lucrează în Austria plătesc aceleași taxe ca cetățenii acestui stat și trebuie să se bucure de un tratament egal cu aceștia din perspectiva drepturilor corelative. Apartenența la Uniunea Europeană obligă toate statele să asigure un tratament corect, echitabil și nediscriminatoriu pentru toți cetățenii europeni. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede dreptul lucrătorilor europeni de a se stabili și lucra în orice alt stat membru decât cel ai cărui cetățeni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale țării de reședință în aceleași condiții ca cetățenii acesteia, fără nicio discriminare bazată pe cetățenie. Subliniem că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat în mod constant că regula egalității de tratament prevăzută în TFUE și în Regulamentul 492/2011 interzice nu numai discriminările evidente pe motiv de naționalitate, ci și orice forme de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc în fapt, la același rezultat.

România a fost primul stat membru care a atras atenția asupra problemelor implicate de măsurile legislative austriece vizând introducerea mecanismului de indexare a alocațiilor pentru copii. În acest sens, au fost întreprinse demersuri politico-diplomatice la toate nivelurile, atât pe componenta bilaterala, cât și în discuțiile cu oficialii europeni. În toate aceste demersuri, România a subliniat, în mod constant, necesitatea menținerii prevalenței principiului egalității cetățenilor UE, caracterul fundamental al dreptului la liberă circulație și necesitatea respectării imperativului beneficiilor similare la contribuții egale la nivelul tuturor statelor membre.

Subiectul se află, în continuare, pe agenda de discuții cu reprezentanții celorlalte state membre, în special Austria și țările cu interese similare României, precum și cu instituțiile UE, în special Comisia Europeană. MAE va continua să sublinieze în discuțiile la nivel bilateral și european caracterul neechitabil și contrar valorilor UE al recentei legi austriece".

Autoritățile române spun că vor continua demersurile pe lângă Comisia Europeană și vor face apel la toate instrumentele disponibile, potrivit legislației UE.

Reacții similare au avut, sâmbătă, Ministerul român al Muncii și Ministerul Românilor de Pretutindeni.

"MRP consideră că această indexare a alocațiilor nu reflectă principiul egalității și al nediscriminării,  valorile comune pe care este fondată Uniunea și nici principiul «Uniți în diversitate» pe care s-a consolidat proiectul european", au transmis reprezentanții MRP.

Back To Top