Liderul nord-coreean Kim Jong Un a convocat o reuniune de urgenţă după anunţarea primului caz cu suspiciune de COVID-19.
Potrivit News.ro, agenţia oficială de presă din Coreea de Nord, KCNA, citată de CNN, a precizat că persoana infectată a intrat ilegal în Coreea de Nord, prin Kaesong City, în 19 iulie, după ce dezertase în Coreea de Sud cu trei ani în urmă. Pacientul a fost plasat în carantină, alături de toţi cei cu care s-a aflat în contact recent, menţionează KCNA.
Kim Jong Un a instituit măsuri de izolare pentru regiunile din jurul Kaesong şi a declarat stare de urgenţă ”într-o zonă relevantă”, conform KCNA.
Sursa citată de News.ro mai precizează că unitatea responsabilă de intrarea ilegală a pacientului va fi anchetată de Comisia Militară Centrală va ancheta şi va primi "o pedeapsă severă".
Foto: asia.nikkei.com