Categorie: Știri internaționale

Organismul american de reglementare a medicamentelor, Food and Drug Administration (FDA), a aprobat folosirea vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer la copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, la mai puțin de o săptămână după ce Canada a fost prima țară care a emis această autorizație. Pfizer a depus o cerere în acest sens și în Europa.

În 2020, vaccinul Pfizer/BioNTech a fost aprobat în SUA pentru folosirea în cazul persoanelor cu vârste de peste 16 ani, iar FDA a modificat acum autorizaţia pentru a include copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, anunță NBC News, citat de News.ro. Comitetul consultativ privind practicile de imunizare (ACIP) de la Centrul pentru controlul şi prevenţia bolilor (CDC) se va întruni miercuri pentru a actualiza recomandarea referitor la ce persoane ar trebui să primească serul Pfizer. Dacă totul se va derula fără probleme, primele doze pentru copii sub 16 ani vor fi administrate în câteva zile.

Este vorba despre același vaccin folosit și în cazul adulților, imunizarea făcându-se cu două doze, administrate la trei săptămâni distanță.

Canada a fost prima țară care a autorizat utilizarea vaccinului Pfizer la grupa de vârstă 12-15 ani. De asemenea, la finalul lunii aprilie, producătorul a cerut autorizarea și din partea organismului european de reglementare, dar evaluarea EMA durează până la șase săptămâni.

La finalul lunii martie, Pfizer a transmis că datele rezultate din a treia fază a studiului clinic arată că vaccinul anti-Covid este 100% eficient în prevenirea dezvoltării bolii la copii cu vârste între 12 şi 15 ani.

Back To Top