UPG Ploiești a transmis, duminică, prin rectorul universității, un mesaj prin care condamnă atacurile Rusiei în Ucraina și se oferă să vină în sprijinul refugiaților.
“Rectorul Universității Petrol și Gaze din Ploiești, prof. dr. ing. habil. Dinu Florinel și întreaga sa comunitate academică condamnă cu fermitate agresivitatea și reanimarea unor ideologii care nu își mai au locul în secolul 21. Considerăm că, într-o eră a dialogului, vărsarea de sânge este o jignire la adresa demnității umane și pe această cale dorim să anunțăm solidaritatea comunității noastre academice cu locuitorii Ucrainei, victimele conflictului armat și cu întreaga comunitate educațională a statului ucrainean”, a transmis purtătorul de cuvânt al UPG Ploiești.
Reprezentanții instituției ploieștene au anunțat că răspund la apelul partenerilor internaționali de la “Ivano-Frankivsk Național Technical University of Oil and Gas”: „Punem la dispoziție cazare în căminele U.P.G. Ploiesti pentru 100 de persoane și o masă caldă la cantina din campusul nostru”.
“Când tirania devine realitate, nepăsarea devine complicitate la crimă” se încheie mesajul transmis azi de cadrele didactice din cadrul UPG Ploiești.
VEZI ȘI: UPG Ploiești: Programele de studii pentru master și formele ID și FR, în format online în semestrul al II-lea 2021 - 2022
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea