Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mariupol Ucraina
Categorie: Știri internaționale

Autoritățile locale din Mariupol au anunțat, duminică dimineață, că un alt obiectiv în care se adăposteau sute de civili, inclusiv copii, a fost bombardat. De asemenea, avertizează populația cu privire la faptul că, potrivit unor informații de ultimă oră, din unele zone ale orașului ar fi început deportarea cetățenilor.

“Ieri, ocupanții ruși au aruncat bombe asupra școlii de artă unde se ascundeau aproximativ 400 de locuitori din Mariupol - femei, copii și bătrâni. Se știe că clădirea a fost distrusă, iar oameni pașnici sunt încă sub dărâmături” este mesajul transmis de Consiliul Local Mariupol.

Într-o postare ulterioară pe canalul oficial de Telegram, autoritățile locale lansează și un avertisment cu privire la noi informații îngrijorătoare privind acțiunile trupelor ruse: “Trupele de ocupație ale Federației Ruse obligă cu forța locuitorii din Mariupol, Ucraina, să plece în Rusia sau pe teritoriul ocupat temporar. De la ora 8:00, există informații că locuitorii străzilor Azovstalska și cazacii ucraineni din cartierul mal stâng al Mariupolului sunt deportați ilegal pe teritoriul inamic. Oamenilor care sunt deportați forțat în Rusia li se confiscă pașapoartele ucrainene și, în schimb, li se eliberează o bucată de hârtie care nu are greutate legală și nu este recunoscută în lumea civilizată.”

Potrivit BBC, Pyotr Andryuschenko, un oficial local, a declarat pentru New York Times că între 4.000 și 4.500 de persoane au fost duse, fără pașapoarte, în Rusia, la Tangarog, un oraș din regiunea Rostov, aflată la granița sud-estul Ucrainei.

Mariupol este unul dintre cele mai afectate orașe din Ucraina, fiind distrus aproape complet de bombardamente, în timp ce majoritatea locuitorilor este blocată aici de câteva săptămâni. Doar aproximativ 35.000 de oameni, din cei 400.000 de locuitori, au reușit să scape din infern, asumându-și riscuri uriașe.

La Mariupol au fost bombardate inclusiv maternitatea, iar recent teatrul și un bazin de înot în care se adăposteau peste 1.000 de persoane, majoritatea femei și copii.

VEZI ȘI: Teatrul din Mariupol, unde se refugiau peste o mie de oameni, a fost bombardat. Femei și copii sub dărâmături. „Este un act oribil și inuman”

VEZI ȘI: Un bazin de înot din Mariupol, în care se adăposteau copii și gravide, a fost bombardat

Foto ilustrație (Mariupol după bombardamente)

Back To Top